Soros acuzat de incitare la ură şi violenţă rasială şi de destabilizare statală
- Paul Ghi ţiu
- 16 martie 2017, 19:22
După lecturarea a zeci de mii de documente, analize, studii, articole am ajuns la concluzia că (aproape) toate teoriile şi dezvăluirile care apar pe piaţă şi sunt clasificate drept „teorii ale conspiraţiei”, sunt reale. Dar că având presa în mâna lor, cei vinovaţi de relele dezvăluite, adică construcţiile financiaro-politico-militare naţionale şi, mai, ales internaţionale, expediază aceste acuzaţii sub eticheta de mai sus, ironizând, ridiculizând, degradând informaţia care ajunge la opinia publică.
Sunt multe de spus şi de scris despre activitatea criminală la nivel global a lui Soros. La noi, ca peste tot de altfel, în spaţiul public acuzaţiile împotriva acestui malefic personaj sunt trecute la „teoria conspiraţiilor” şi astfel decredibilizate pentru multă lume. Chiar şeful statului, preşedintele Iohannis, şi-a exprimat această convingere. Trimiterea în derizoriu a acuzaţiilor privindu-l pe Soros, o practică şi unii dintre bravii noştri intelectuali de marcă, mulţi dintre ei sugând cu multă aplicaţie la surse de finanţare, care vin dinspre fundaţiile şi asociaţiile acestuia sau susţinute de acesta, sau dinspre UE, parteneră a lui Soros în activităţi progresiste de tipul LGBTismului, promovării avortului şi migraţiei de masă. Asupra „amprentei” lui Soros în România, de la nivelul Cotroceniului şi până la ong-urile care configurează societatea noastră voi reveni într-o analiză viitoare.
În cele ce urmează nu voi arăta legăturile lui Soros cu organizaţiile şi persoanele organizatoare ale violenţelor din 2016 împotriva susţinătorilor lui Trump şi adunărilor în care candidatul trebuia să se întâlnească cu aceştia, sau ale violenţelor continue de după investirea lui Trump, a aşa-zisului marş al femeilor, a Zilei fără femei, sau multor altor acţiuni şi evenimente violente, de subminare a autorităţii statului, sau a măsurilor noii administraţii. Toate aceste acuzaţii pot fi, şi au fost, copios susţinute cu dovezi în presa ne-progresistă şi pe net.
Vă voi prezenta în schimb, două luări de poziţie, în sensul acuzării lui Soros, din partea unor grupuri în seama cărora e mai greu, aproape imposibil, să aşezi eticheta de „teorie a conspiraţiei”.
Dallas, 16 septembrie 2016
În 16 septembrie 2016, sergentul Demetrick Pennie de la poliţia din Dallas, preşedinte al Dallas Fallen Officer Foundation (Fundaţia poliţiştilor căzuţi la datorie), a depus în numele „poliţiştilor şi altor persoane din forţe de ordine de toate rasele şi etniile” o plângere federală împotriva mai multor instituţii, organizaţii şi persoane pentru „incitarea” la revolte rasiale şi violenţele implicate de acestea. Alături de fostul preşedinte Obama, de Hillary Clinton, fostul procuror general Eric Holder, de organizaţii rasiste ale negrilor şi musulmanilor şi de şefii acestora, în plângerea de 66 pagini este acuzat şi George Soros.
Acuzaţiile aduse celor nominalizaţi în documentul fundaţiei poliţiştilor merg de la „incitarea repetată a susţinătorilor lor şi a altora de a se angaja în ameninţări şi atacuri” împotriva poliţiei, care au culminat cu omorârea a 5 poliţişti şi rănirea a altor 9 în iulie 2016 chiar în Dallas; acuzarea lui Obama şi a lui Hillary pentru susţinerea comportamentelor violente ale Black Lives Matter (una dintre organizaţiile acuzate); până la acuzarea lui Soros de a fi „finanţatorul Black Lives Matter şi al altor organizaţii cu scopul de a incita la război rasial” şi de a susţine violenţa împotriva albilor şi evreilor. Mai multe aici: www.breitbart.com/texas/2016/09/16/black-dallas-cop-sues-black-lives-matter-soros-inciting-race-war/
Washington, 14 martie 2017
Şase senatori ai SUA, printre care şi fostul candidat prezidenţial Ted Cruz, au trimis noului secretar de stat Rex W. Tillerson o scrisoare în care se vorbeşte şi despre implicarea lui Soros în subminarea puterii şi favorizarea unei agende pur progresiste în alte state. Iată paragrafele semnificative:
După cum, fără îndoială ştiţi, Macedonia a fost implicată într-un proces de construire a guvernului de coaliţie după alegerile din decembrie 2016. Din nefericire, am primit rapoarte credibile despre faptul că, în ultimii câţiva ani, misiunea SUA a intervenit direct în politica partidelor din Macedonia, ca şi în configurarea mediului de presă şi al societăţii civile, favorizând grupurile politice de stânga. Considerăm aceste rapoarte neplăcute şi chiar extrem de problematice.
O mare parte din activitatea din Macedonia avută în vedere a fost efectuată în această perioadă prin fonduri USAID acordate unor entităţi de implementare cum ar fi Foundation Open Society a lui George Soros. .... s-a permis lui Open Society – Macdeonia ca ajutorul nostru extern, provenind de la plătitorul de taxe, să fie folosit de aceasta pentru a impune o agendă progresistă şi a susţine stânga politică. ... Suntem deosebit de îngrijoraţi de promovarea unor politici care sunt controversate chiar şi în ţara noastră şi au potenţialul de a afecta relaţiile noastre cu cetăţenii statelor beneficiare.
Această problemă nu se limitează la Macedonia, ci pare a fi un model de activitate îngrijorătoare în această regiune volatilă. Lideri respectabili din Albania au plângeri similare despre diplomaţii USA şi despre organizaţiile susţinute de Soros. Foundation Open Society – Albania şi experţii săi au creat controverstul Strategy Document for Albanian Judicial Reform. Aceşti lideri cred că aceste „reforme” au scopul de a da primului ministru şi guvernului de stânga controlul complet asupra puterii judecătoreşti...
... este tulburător că acest comportament pare să fie devenit o problemă a multora dintre ambasadele noastre, misiunile AID şi reprezentanţele diplomatice din întreaga lume. În mod continuu, lideri străini care au vizitat Washingtonul şi-au exprimat preocuparea despre cum sunt folosite contraproductiv fondurile contribuabililor americani. Situaţiile din Albania şi Macedonia sunt numai exemplele ultime ale acestora, dar am luat cunoştinţă de multe alte astfel de preocupări din America Latină şi din Africa.
Scrisoarea este semnată de senatorii Michael S. Lee, Thorn Tills, Ted Cruz, James M Inhofe, David A Perdue, Bill Cassidy şi poate fi citită în pdf, împreună cu scrisorile acestora către ambasadorul din Macedonia aici https://www.scribd.com/document/341866712/Lee-Inhofe-Letter-to-Secretary-Tillerson#
Şi citind-o, nu vă revin în minte secvenţe similare cu organizaţii „democratice” din România (susţinute printre altele şi cu, sau numai cu bani dinspre Open Society şi alte organizaţii fanion ale lui Soros) cu strategii, programe, cu ameninţări din arsenalul progresist corect politic de „discriminare”, „xenofobie”, „fascism” şi „rasism” , cu incitări la ură, dezbinare, disoluţie, anarhie, cu impunerea arbitrară a unor politici educaţionale (educaţia sexuală), politicilor diversităţii (LGBTismul, concret parada gay, parteneriatul civil, căsătoria homosexuală), a politicilor migraţioniste, a abandonării identităţii şi „naţionalismelor”? Voi reveni.