Pacient în stare critică, operat cu ROBOTUL, la Timișoara
- Georgeta Petrovici
- 28 februarie 2017, 16:33
Operație în premieră la Timișoara. Un pacient cu cancer a fost operat cu ajutorul roboturui, la Spitalul Județean. Medicii au anunțat azi că intervenția a fost un succes.
În urmă cu 11 zile, Gheorghe Cuth, în vârstă de 64 de ani, dintr-o comună din Timiș, a fost operat cu robotul chirurgical Leo. Acesta a fost achiziționat cu 1,5 milioane de euro, în urmă cu mai bine de un an. Pacientul suferea de cancer esofagian și a ajuns la spital fără să mai poată înghiți. În loc să i se desfacă toracele, cum s-ar fi întâmplat într-o operațoie clasică, invazivă, pacientului i-a fost înlăturată tumora în urma unei incizii simple, de mici dimensiuni. ”Dacă alegeam operația clasică, pacientul ar fi trecut greu prin intervenție. Având acest robot, s-a permis o manevrabilitate deosebită, nu a fost nevoie de deschideri mari. Capetele robotului se mișcă exact ca și o mână. Pacientul era pe sala de operație, iar cei doi medici care l-au operat se aflau la câțiva metri de bolnav, stând la o consolă, au văzut imaginile 3D, lucrând cu robotul din abdomen în torace. Pentru chirurg, imaginea 3D pe care o vede este ceva extraordinar. Robotul este foarte util pentru că înlătură tremurul mâinii, brațele robotului nu tremură în cavitatea toracică, nu-ți dă voie să faci mișcări bruște, știe că ai scăpat maneta din greșeală și nu execută această manevră. O astfel de operație s-a mai realizat doar la Spitalul Fundeni din București”, a explicat medicul Lazăr Fulger, șeful Clinicii, într-o conferință de presă.
Peste 20 de medici, asistente, anesteziști și brancardieri au participat la operația realizată în premieră regională, car a durat aproximativ cinci ore. (Sursa foto: Pressalert.ro)