Destinul tragic al tigrilor siberieni care au fost abandonaţi după ce le-a murit dresorul

Destinul tragic al tigrilor siberieni care au fost abandonaţi după ce le-a murit dresorul

Vladimir şi Jackie, cei doi tigri morţi asfixiaţi în incendiul devastator de la Circul Globus, erau „traşi pe dreapta“ pentru că nu mai avea cine să îi scoată în spectacole. Ștefan Pleşoianu, dresorul acestora, a fost răpus de o boală necruţătoare

Poliţia Română a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă în urma incendiului de ieri dimineaţă la o clădire a Circului Globus din Capitală, unde erau ţinute mai multe animale sălbatice. Ieri, pompierii au ajuns la concluzia că focul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit de la un calorifer electric băgat în priză, într-o încăpere din spaţiul administrativ aflat chiar lângă adăpostul animalelor.

FOTO: Aşa arată padocurile arse în care locuiau animalele care au murit asfi xiate FOTO: MARIUS VLAD

11 animale au murit asfixiate

În total, 11 animale au murit asfixiate, printre care câini, pisici, porci vietnamezi şi doi tigri siberieni. Aceştia din urmă făceau parte din cele cinci feline care intrau în spectacolele de la Circul Globus alături de cunoscutul dresor Ştefan Pleşoianu. Din păcate, în urmă cu doi ani, „regele animalelor sălbatice“ a fost răpus de o boală necruţătoare: cancer. De atunci, cei cinci tigri siberieni, potrivit statisticilor ar mai exista în lume în jur de 3.500 de exemplare, au fost „lăsate la vatră“ pentru că nu îşi mai găseau locul în arenă.

Tigrii s-ar fi panicat şi n-au mai ieşit

Potrivit unor surse din interiorul Circului, animalele nu mai ascultau de nimeni de când dresorul lor a murit: „Locul lor nu era în adăposturile alea. Un animal care nu mai corespunde cerinţelor trebuie dus la o Grădină Zoologică. Mai mult au fost chinuite. De când Ştefan i-a părăsit, tigrii n-au mai acceptat pe nimeni să le dea ordine. Când a izbucnit incendiul s-au tras imediat trapele. Trei tigri au ieşit, iar Vladimir şi Jackie, nu. Cred că s-au panicat. Au murit asfixiaţi.“ Potrivit Gabrielei Firea, primarul general al Capitalei, încăperea în care erau ţinute animalele era încălzită cu ajutorul caloriferelor electrice. Clădirea Circului „Globus” care a luat foc joi dimineaţă era destinată animalelor retrase din activitate.

Animalele nu au unde să stea

Din anul 2010 de când Tribunalul Bucureşti a decis restituirea lui Gheorghe Stelian, a două terenuri pe care se afla menajeria Circului Globus, animalele au ajuns să nu mai aibă unde să stea. Deşi există o hotărâre a Consiliului General prin care o suprafaţă de 11.050 de metri pătraţi din Parcul Circului a fost dată în administrarea Circ&Variete Globus, pe o perioadă de cinci ani, pe acea bucată de teren nu s-a ridicat însă nimic. Şefii Circului au cerut ca terenul să le fie dat pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a putea amenaja o menajerie adecvată pentru animale.

S-a împăcat cu leul la doi ani de când era să fi e sfâșiat

Intră în spectacole cu opt feline: lei şi tigri. Mai bine de 20 de ani a dresat animale sălbatice, iar arena Circului Globus din Capitală era arhiplină când Ştefan Pleşoianu intra în arenă cu felinele. Spectatorii urmăreau cu sufletul la gură numerele periculoase pe care acesta le executa . În urmă cu nouă ani, dresorul a avut parte de o experienţă mai puţin plăcută. În timpul spectacolului Galele Circului 2008, Ştefan a fost atacat de „Regii Junglei“. Cel mai nervos a fost Leo, un leu alb, care nu a încetat decât rareori să-şi manifeste instinctul de dominare. El a fost cel care l-a atact pe dresor şi a reuşit să-l atragă şi pe Damian, un tovarăş de-al lui, ceva mai liniştit. În 2010, oamenii prezenţi în sala Circului Globus au rămas uimiţi să vadă cum Ştefan Pleşoianu, dresorul atacat de leu i-a dat leului care îl atacase cu doi ani înainte, o bucată de carne din propria-i gură şi i-a întins imensa labă în semne de iertare.

FOTO: Ştefan Pleşoianu dă noroc cu leul FOTO: LIBERTATEA