Ion Caramitru dezvăluie secretele celei mai noi premiere: „Angajare de clovn”
Trei dintre cei mai tineri actori ai Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București (TNB) intră în pielea unor clovni bătrâni, în cea mai recentă montare, „Angajare de clovn” de Matei Vişniec, regia şi conceptul scenic semnate de Ion Caramitru. Cu „Angajare de clovn”, piesa ce va avea premiera oficială duminică, 8 ianuarie, de la ora 19.30, teatrul şi circul pot fi văzute pentru prima dată împreună în „arena” redescoperită a Sălii Studio a instituției de cultură. Spectacolul este o provocare extraordinară pentru actorii Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos (promoție 2011), ce au fost distribuiţi într-o ipostază inedită, aceea de clovn musical. „Îmi place să fiu provocat și m-am autoprovocat să conduc această aventură artistică, împreună cu acești foarte talentați și tineri actori”, mărturiseşte Ion Caramitru.
Pitici, uriași și câini de circ
Trei clovni bătrâni răspund unui anunț de angajare. Doritorii constată că se cunosc de mult și că au lucrat cândva împreună. În timp ce așteaptă să fie chemați la interviu, în fața unei uși ce nu se va deschide niciodată, își amintesc din tinerețe. În viziunea directorului TNB, în prima parte a spectacolului clovni sunt bătrâni, iar în partea a doua, întineresc. Pe lângă actori, spectatorii se vor delecta cu pitici şi uriaşi, câini de circ, dar și jongleri.
Surpriza cea mare vine din partea Sălii Studio, care, în ultimii 24 de ani a fost folosită pentru spectacolele de Operetă. Puțină lume știe că sala a fost făcută pe comenzi mecanice și își schimbă configurația. „Când clovnii vin la audiții, sala va fi ca la un spectacol de teatru shakespeareian. Apoi publicul va fi scos în foaier, la un spectacol de circ, cu circari autentici, ce va ține o jumătate de oră. Spectatori se vor întoarce apoi în sala, acum sub formă de arenă de circ, o întoarcere simbolică în memoria protagoniștilor”, a explicat Ion Caramitru.