BREXIT. Cutremur în cabinetul MAY. ACORDUL cu UE, în PERICOL
- Gabriel Valentin
- 1 decembrie 2018, 12:40
Un nou membru al guvernului britanic şi-a prezentat demisia, opunându-se acordului asupra Brexit încheiat de premierul Theresa May cu Uniunea Europeană, încă un semn de fragilitate al premierului Marii Britanii care trebuie să treacă peste zece zile textul acordului prin parlamentul britanic, informează sâmbătă AFP.
„Nu pot susţine proiectul (acordului privind) Brexit al premierului”, a notat ministrul pentru Ştiinţă, Sam Gyimah, într-un editorial publicat sâmbătă în The Daily Telegraph. Prin acest acord de separare, încheiat după 17 luni de negocieri dificile, "noi am renunţat la vocea noastră, la viaţa noastră şi la dreptul nostru de veto", consideră parlamentarul conservator, care a pledat pentru menţinerea Marii Britanii în UE în timpul referendumului din iunie 2016.
Decizia Theresei May de a renunţa la ideea obţinerii unui acces la Galileo, sistemul european de geolocalizare prin satelit, a fost decisivă în alegerea sa de a părăsi guvernul, explică Gyimah. Marea Britanie a investit în Galileo şi "noi nu vom recupera aceşti bani", şi-a exprimat regretul Gyimah la BBC.
Marea Britanie va dezvolta în loc propriul său sistem de navigare prin satelit.
Potrivit lui Sam Gyimah, Theresa May nu ar trebui să excludă opţiunea organizării unui al doilea referendum asupra Brexit.
Această nouă demisie dezvăluie încă o dată vulnerabilitatea Theresei May: acordul de separare urmează să fie votat la 11 decembrie de parlamentari britanici foarte sceptici şi există un mare risc ca aceştia să-l respingă.
În schimb, premierul britanic a primit sprijinul ministrului pentru Mediu, Michael Gove, unul dintre principalii artizani ai campaniei "Leave" din timpul referendumului din 2016. Chiar dacă ministrul recunoaşte într-un interviu publicat sâmbătă în Daily Mail că acordul "nu este perfect", el subliniază că "nu poţi avea întotdeauna tot ce vrei".
El le-a cerut parlamentarilor conservatori, care ameninţă să voteze împotriva acestui text, să îl susţină, atenţionându-i că dacă acordul de separare va fi respins de parlament, acest lucru va ameninţa ieşirea Marii Britanii din UE, transmite Agerpres.