Timp frumos o lună de acum încolo

Timp frumos o lună de acum încolo

Vremea se va menţine caldă pe parcursul următoarelor patru săptămâni, valorile termice situându-se în limitele normale, reiese din prognoza ANM pentru intervalul 15 octombrie - 12 noiembrie 2018.

Din punct de vedere al precipitaţiilor există posibilitatea unui excedent, în debutul lunii noiembrie, mai ales în zonele de munte. Astfel, în săptămâna 15 - 22 octombrie, temperatura aerului se va situa peste normele perioadei în toată ţara. Precipitaţiile vor fi, în general, deficitare la nivelul întregului teritoriu.

Între 22 și 29 octombrie, temperatura va avea valori apropiate de normalul termic al săptămânii în vestul teritoriului, cu posibilitatea de a fi uşor mai ridicate în rest. În săptămâna 29 octombrie - 5 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul normelor specifice în regiunile vestice şi centrale, uşor mai ridicate decât acestea în restul teritoriului. În prima parte a lunii noiembrie (5-12), temperatura aerului se va situa în jurul valorilor normale pentru această săptămână în întreaga ţară.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News