Macron l-a contrat pe Trump de la tribuna ONU, acuzându-l de „unilateralism” și a ținut o pledoarie fierbinte pentru „multilateralism”.

Un editorial al politologului francez Hadrien Desuin pentru Le Figaro.

 

Ca de obicei, Emmanuel Macron și Donald Trump s-au gratulat cu puțin timp înainte de a se duela în discursuri. Pentru ziariști, lucrurile au fost simple: de o parte, suveranistul orgolios, izolat și agresiv, de cealaltă, internaționalistul smerit, deschis și multilateralist. „Unii au ales legea celui mai puternic. Dar aceasta nu protejează nici un popor. Noi alegem altă cale: multilateralismul.” Formula lui Macron este simplă și eficientă. În aparență.

Multilateralismul se bazează într-adevăr pe independența actorilor diplomației mondiale: statele suverane. Întâmplarea face că Statele Unite sunt încă, și de departe, cea mai mare putere a lumii. În această calitate, Washingtonul își folosește forța pentru a-și impune voința în toate cadrele de discuții multilaterale, începând cu ONU.

Prin natura sa, multilateralismul este o stare de anarhie în care cea mai puternică dintre națiunile suverane creează raporturi de putere în jurul său. Bilateral sau multilateral, dreptul celui mai puternic funcționează.

O eroare clasică constă în a crede că multilateralismul este un dat absolut, adică că toate statele sunt egale între ele. Cine poate crede la modul serios că vocea Vanuatu este echivalentă cu cea a Chinei, a Swazilandului cu a Indiei, a Luxemburgului cu a Statelor Unite? Statele sunt independente, dar inegale.

O altă eroare constă în a crede că atunci când vorbim despre multilateralism vorbim despre guvernare administrativă mondială. Confuzia este întreținută de unii politicieni, care preferă să vorbească despre „multilateralism” pentru a nu spune „funcționalism supranațional”, formulă care zgârie urechile.

După modelul Comisiei Europene, ei visează la cohorte de funcționari internaționali care să dicteze dreptul internațional de la înălțimea statelor lor majore și să supună democrațiile și popoarele vinovate atunci când votează greșit. Cu Tribunalul Penal Internațional ca justiție, cu Organizația Mondială a Comerțului și cu Banca Mondială în domeniul economic, cu NATO ca poliție, tehnocrații luminați și liberali vor face să domnească fericirea drepturilor omului peste toată planeta.

Statele nu vor mai fi co-decidenții unei ordini multilaterale, ci executanții unei noi ordini mondiale. Asemenea colectivităților locale într-un stat centralizat.

Din păcate, nimic nu este simplu cu succesorul lui François Hollande: „Cred cu tărie în suveranitatea popoarelor și, în același timp, într-o întărire a cooperării (...) Nu cred într-un singur popor globalizat, dar cred în valori universale.”

El deplânge „criza profundă a ordinii internaționale liberale westfaliene” și în același timp cere „respectarea suveranităților, întărirea cooperărilor regionale și garanții internaționale robuste”.

Per total, președintele este suveranist și supranaționalist în același timp. Teză, antiteză și să înțeleagă cine poate!

Nu este de ajuns să alături adjectivul liberal de ordinea westfaliană, întemeiată de Richelieu și Mazarin pentru a te lămuri. Pacea din Westfalia a însemnat tocmai renunțarea la renunțarea la un sistem diplomatic religios, omogen și universal. Cujus regio, ejus religio. Fiecare suveran devenea liber să aleagă religia poporului său și să se alieze cu cine crede de cuviință.

Astfel au luat sfârșit războaiele religioase din Germania, printr-un savant joc de echilibru multilateral. Franța din Epoca de Aur a renunțat la universalism și a exclus morala din relațiile internaționale. Asta nu a făcut din monarhia franceză un regim liberal.

„Suntem o țară care face multe greșeli (...) Dar eu am avut universalismul legat de trup și nu mă obișnuiesc cu aceste unilateralisme, în momentul în care secolul care ni se deschide în față ne privește.”

Te poți scuza și în același timp să bați cu pumnul de la tribună, universalismul liberal rimează și cu unilateralismul.

Ca toate marile ideologiile care s-au crezut universale, unii liberali vor să-și impună concepția lor despre democrație în Orientul Mijlociu sau aiurea.

Până la urmă, multilateralismul se înșelege mai bine cu patriotismul decât cu naționalismul sau cu tehnocrația liberală. Pentru că patriile, indiferent de mărimea lor, sunt limitate prin definiție și rămân singurul cadru natural pentru democrație.