Unitățile medicale de stat au dispărut aproape cu totul la sate, fiind înlocuite cu cabinetele de medicină de familie şi laboratoarelor de analize medicale private.
Așa stau lucrurile în privința serviciilor de tip medical, potrivit unui studiu întocmit de Institutul Naţional de Statistică.
Astfel, conform studiului, o unitate medicală de stat deservește aproape 12.000 de români. Potrivit sociologilor, la nivel naţional, doar una din 10 unități medicale de stat se află la sate, mediul privat fiind reprezentat, în zonele rurale, de una din cinci entităţi medicale.
O analiză a modului în care populaţia are acces la servicii medicale de stat indică o situație îngrijorătoare în judeţul Maramureş, unde se înregistrează prezența unui singur cabinet medical pentru mai bine de 90.000 de oameni.
În nu mai puțin de 25 de județe, o unitate medicală publică răspunde nevoilor a cel puţin 15.000 de oameni. Media naţională este de 1 la 11.774 de oameni, în timp ce, în cazul mediului privat, vorbim despre un centru medical la 961 de români.
Practic, așa cum o arată și statistica, nouă din zece unităţi medicale din România sunt private. 91,5% din unităţile de la sate sunt private, în timp ce la oraş procentajul este de 89,4%.