Mihai Dulea şi-a continuat ascensiunea în ierarhia comunistă, cu toate că în anii ‚50 copiii „duşmanilor poporului” erau ţinta persecuţiilor politice.

Celebru ca şef al cenzurii în cea mai neagră perioadă a Epocii de Aur, cum îşi intitula Nicolae Ceauşescu dictatura, Mihai Dulea avea la dosarul de cadre o mare pată neagră. Tatăl său, şofer de meserie, fusese exclus din Partidul Comunist Român în 1950, pentru că s-a descoperit că „a făcut parte din organizaţia legionară”. O asemenea acuzaţie, în acei ani, însemna că toată familia era considerată ca făcând parte dintre „duşmanii poporului”. De obicei, copiii „duşmanilor poporului” erau exmatriculaţi sau nu erau primiţi în licee şi facultăţi, ceea ce, surprinzător, nu s-a întâmplat cu Mihai Dulea. Cel mai probabil, aşa cum arată o caracterizare pe care i-a făcut-o Secţia de Cadre a CC al PCR pe 25 februarie 1967, Dulea a fost făcut scăpat pentru că de mic se dovedise un zelos activist de partid.

Până să ajungă, în 1985, vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, adjunct al vestitei inginere metalurgiste Suzana Gâdea, Mihai Dulea a avut o carieră în permanentă ascensiune. Caracterizarea din 1967 îl recomanda ca fiind corespunzător „din punct de vedere al încrederii politice” pentru a ocupa funcţia de şef de sector din cadrul Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a CC al PCR. „Tovarăş modest şi corect în relaţiile cu oamenii, bucurându-se de prestigiu şi autoritate în colectiv”, cel care avea să devină, în ultimii ani ai ceauşismului, cenzorul-şef fusese deja „propagandist la cabinetul orăşenesc de partid Bucureşti mai mulţi ani, sarcină de care s-a achitat cu conştiinciozitate”.

 

Economistul de la Cultură

Născut în Bucureşti în 1929, Dulea a urmat, de la 19 ani, cursurile Facultăţii de economie generală, în acelaşi timp satisfăcânduşi şi stagiul militar, dar lucrând şi ca redactor de carte şi corector la Editura Politică. „Fiind un tovarăş activ, mai mulţi ani a îndeplinit şi funcţia de secretar al comitetului UTC pe instituţie, sarcină de care s-a achitat în mod conştiincios. În mai 1957 a fost primit în PCR”.

„Dovedind pricepere, în 1960 a fost promovat redactor şef al secţiei de economie politică a editurii, iar în iulie 1966 este numit în funcţia de şef de secţie la revista Lupta de clasă”.

Între 1952 şi 1966 a fost şi lector la catedra de socialism ştiinţific, la Universitate şi ISE, ba, mai mult, lucra şi cu jumătate de normă la Academie ca şef al sectorului care se ocupa cu problemele ţărilor capitaliste dezvoltate.

Secţia de Cadre îl vedea ca pe „un economist capabil, pregătit din punct de vedere profesional, cu un larg orizont de cultură şi experienţă în muncă. Este inteligent, cu gândire clară, iar ideile şi le exprimă ordonat şi convingător”.

Pe plan ştiinţific, tovarăşul Dulea contribuise la publicarea unor lucrări de cercetare şi la editarea manualelor de economie politică. În 1967, era prins până peste cap cu realizarea unui nou manual şi cu lucrarea de doctorat în ştiinţe economice. „Este preocupat de îmbogăţirea cunoştinţelor ideologice şi de specialitate, fiind la curent cu problemele noi în domeniul în care lucrează”, constatau inspectorii de cadre ai PCR.

 

„Sarcina de killer”

Însă Ion Băieşu era, după 1989, de o cu totul altă părere: „Dulea a fost trimis la Casa Scânteii, adică la defunctul Consiliu al Culturii, cu o sarcină specială: sarcina de killer. Sarcina de a lichida cultura română. Cine l-a trimis? Ei, bravo! Sunteţi nişte naivi! Chiar academiciana analfabetă (…) Dacă i s-ar fi dat misiunea de a arunca Casa Scânteii în aer ar fi fost mai puţin grozav. Misiunea lui era, însă, mult mai adâncă: să lichideze din temelii tot ce e gând românesc şi tot ce e artă”. Pentru Titus Popovici, Dulea a fost „un avorton intelectual, ros de ambiţii solitare”.

Monica Lovinescu, în comentariul său din 20 februarie 1987 de la postul de radio „Europa Liberă”, citat de Iordan Datcu în revista Cultura, l-a prezentat astfel: „Iarăşi tovarăşul Dulea. Omniscient şi omniprezent, nu îi este de ajuns să blocheze planurile editoriale, să sărăcească şi mai mult biata, săraca noastră cinematografie. El combate valoarea şi cultura sub toate formele ei.”

 

Familia

Mihai Dulea a avut un frate care, neîncadrat politic, a rămas un simplu şofer, ca şi tatăl său. Mama a fost casnică, iar soţia funcţionară, membră UTC până la depăşirea limitei de vârstă. Socrul a fost vopsitor, membru de partid, iar soacra, casnică.

 

Cariera şi opera

După 1967, Mihai Dulea a avut importante funcţii politice: în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român: şef de sector (martie 1967-22 ianuarie 1968), adjunct al şefului Secţiei Propagandă (1 ianuarie 1968-1971), şef al Secţiei cu propaganda cu grad de şef de secţie la Direcţia Relaţii Externe (1971-24 septembrie 1979), adjunct al şefului Secţiei Propagandă şi Presă (17 august 1983-12 aprilie 1985), membru supleant al Comitetului Central al PCR (22 noiembrie 1984-22 decembrie 1989).

La Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a făcut parte din Biroul Executiv între 13 aprilie 1985 şi 22 decembrie 1989. A făcut parte din colegiile redacţionale ale revistelor Lupta de clasă, Era socialistă şi Tribuna României. Economistul Dulea a publicat: Structura economică şi socială a R.P.R. (1956, 79 p., cu traduceri în maghiară în 1957 şi în germană în 1958), România, ţară socialistă în curs de dezvoltare (1974, 29 p.), Constanţa, prima regiune colectivizată, în colaborare cu S. Harti (1960, 540 p.), Structura economică şi de clasă a R.P.R., în colaborare cu I. Rădulescu (1960, 96 p.), cu traducere în germană în acelaşi an. Atât şi nimic mai mult!