VREMEA. CANICULA revine în ROMÂNIA. Cât mai durează VALURILE de CĂLDURĂ„

VREMEA. CANICULA revine în ROMÂNIA. Cât mai durează VALURILE de CĂLDURĂ„

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 13-26 august, iar vremea pare să își păstreze valorile ca și până acum.

Vremea va fi călduroasă în orele amiezilor până pe 19 august, iar în intervalele 13 -14 august și 17-18 august, media regională a temperaturii maxime va depăși 32 de grade. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul a 29 …30 de grade. Valorile termice nocturne vor avea ușoare variații, astfel încât media lor se va încadra, în prima săptămână, între 17 și 19 grade, iar în cea de-a doua, între 14 și 17 grade.

Probabilitatea pentru ploi în general slabe, dar însoțite și de descărcări electrice va fi local mai ridicată în intervalele 15-17 august și 19-22 august.

În Transilvania, pe tot parcursul intervalului de prognoză vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă . Astfel, media maximelor va fi de 28…30 de grade, ușor mai scăzută doar în intervalul 21 – 24 august, când se va înregistra o medie regională de 26 …27 de grade. Temperaturile minime vor avea ușoare variații, dar se vor situa, în general, între 13 și 15 grade în prima săptănână și între 11 și 14 grade, în cea de-a doua.

Ploile se vor semnala la nivel local în intervalul 15 – 19 august, dar ulterior probabilitatea pentru precipitații va fi în general scăzută, scrie Libertatea.