În urmă cu șapte ani, maestrul Dumitru Fărcaș acorda un interviu de suflet pentru revista Formula AS. Vorbea, atunci, despre manelizarea folclorului românesc, folclor în slujba căreia a trudit vreme de jumătate de secol. Redăm, mai jos, dialogul cu regretatul taragonist, decedat în această dimineață, la vârsta de 80 de ani:

„Folclorul românesc este cel mai bogat din lume si este lipit de felul de a fi al românului"

- Multi romani se tem ca, in contextul in care traditiile romanesti sunt pe cale de disparitie, si folclorul isi va afla curand sfarsitul. Sa ne temem de aceasta neagra perspectiva, domnule Farcas?

- Cata vreme vom mai fi noi in viata, folclorul nu dispare. Folclorul face parte din structura fiintei noastre, ne identifica existenta, ne insoteste de cand ne-am nascut ca popor. Este, dupa cele mai obiective aprecieri ale specialistilor straini, cel mai bogat din lume, lipit de felul de a fi al romanului, precum e lipita limba romana de felul lui de a se exprima. Nu exista moment al vietii, de la nastere pana la moarte, care sa nu fie cantat in folclor. De aceea zic: numai daca va pieri romanul va pieri si folclorul national, atunci si nici atunci, deoarece se vor gasi alte semintii care sa pastreze acest tezaur melodic, muzica romanului fiind deja parte a patrimoniului universal.

- Dincolo de acest optimism care ne face bine, nu va nelinisteste nimic legat de manifestarea actuala a folclorului prin balciuri, pe la nedei, nunti si festivaluri?

- Nu ma nelinisteste nimica, pentru ca inca mai sunt in tara asta oameni care iubesc muzica satelor; inca mai sunt studenti care vin cu dragoste la echipele de dansuri si care canta cu voci autentice, ducand mai departe diamantele trecutului nostru artistic, mostenite din batrani. De multe ori, cand ii intreb ai cui sunt si de unde sunt, aflu ca sunt fiii sau nepotii unor fosti dansatori ai ansamblului meu, de pe cand, tanar absolvent de conservator, imi incepusem cariera. Ma unge pe suflet cand fac astfel de descoperiri si-mi spun ca nu este inca nici un pericol grav.

- Cu toate acestea, sunt posturi de televiziune unde nu conteaza valoarea si autenticitatea folclorului, ci exclusiv banul. Aici poti asculta adevarate manele... populare, o muzica pestrita, bolnava, de mahala. Nici acest fenomen nu va ingrijoreaza?

- Ba da, asta da... Cand banul vorbeste inaintea talentului si autenticitatii, atunci se alege praful. Televiziunile care se compromit pentru rating-uri fac un mare deserviciu originalitatii creatiei populare a neamului nostru. Le-am spus-o si o sa le mai spun. Ceea ce canta fetele si baietii ce se viseaza vedete, dupa ce au platit o suta de euro pentru fiecare melodie, nu poate avea nici emotie, nici calitate, nici traire, nici nimic. A compune niste versuri schioape, a fura o melodie din tezaurul radiofonic si a pretinde ca asa poti crea folclor este ridicol si periculos. Spun periculos, pentru ca tineri neinstruiti, sa zicem dintre cei care nu au luat recent bacalaureatul, asculta din intamplare si cred ca asculta folclor. N-are cine sa-i avertizeze, in scoala nu se invata genurile muzicale, iar la televiziunile respective nu exista nici interes, nici personal calificat, nici emisiuni instructive, realizate in muzee ale satului sau la Muzeul Taranului Roman. In aceste institutii sunt cativa specialisti de mare valoare, dar pe cati dintre ei i-ati remarcat la televizor? Mai degraba sunt vazuti ca niste dusmani, deoarece televiziunile n-au nici un chef sa introduca in grila de programe emisiuni "culte", care nu aduc audienta.

„În 21 de ani, n-am vazut nici un ministru al culturii care sa faca ordine in departajarea valorilor din lumea artistica romaneasca"

- Cine ar trebui sa se implice in ierarhizarea si reglementarea pietii valorilor folclorice romanesti?

- Ministerul Culturii! In 21 de ani, n-am vazut nici un ministru al culturii care sa faca ordine in departajarea valorilor din lumea artistica romaneasca. Inainte de '89, nu puteai canta nici la un restaurant, fara atestat. Muzicienii toti trebuie sa traiasca, si mai mari, si mai mici, dar fiecare unde-i este locul dat de propriul talent si de nivelul de instructie. Una era sa canti la o carciumioara de cartier, unde ajungeau lautarii incepatori, cel mai putin instruiti, si alta era sa ai contract la Continental sau la Astoria, unde se cerea sa ai macar liceul de muzica si sa fii notist. Astazi, desigur, nu se mai practica o astfel de selectie, dar e pacat ca Ministerul Culturii n-a gasit modalitati adecvate, europene, de control al calitatii actului muzical popular, pe langa piata libera ca atare. Lasand sa actioneze doar piata, fara criteriul autenticitatii si al valorii, am ajuns la distorsionarile din prezent, cand cutare pretins cantaret ne informeaza pe coperta unui CD ca s-a nascut... printre butoaie, iar o banateanca ne spune, pe ritmuri de manea, cat de mult il iubeste pe "badea", dirlada, dirladada... Facaturi de prost gust. I-am spus unui patron de televiziune, din categoria aceasta: domnule, de ce nu faci un pic de selectie printre copiii astia, care trec pe la poarta dumitale? "Mitrule, draga", mi-a raspuns. "Eu stiu sa fac bani si din gunoi...". Apai, daca-i asa, mi-am zis, mie nu-mi plac banii din gunoi si nici folclorul de aruncat la gunoi. Ma gandesc ca odata si odata se vor intoarce legile bunului simt, ale calitatii si lucrului bine facut, si in muzica populara, sunt convins, pentru ca nu vom putea trai la nesfarsit intr-o degradare continua, intr-o prostitutie muzicala si culturala semioficializata. Sunt optimist, ne mai trebuie un pic de timp si lucrurile se vor aseza, se vor aseza...

„În fruntea culturii neamului trebuie sa fie un om de cultura, nu un medic veterinar sau un electronist"

 

- Nu putem vorbi de folclor fara a-i evoca pe lautari - purtatorii autenticitatii si valorii unor repertorii fabuloase. Se mai nasc lautari, domnule Farcas?

- Aici ii drama mare... Adevaratii lautari au disparut. Ei erau pastratorii si continuatorii valorilor artistice adevarate. Cei tineri fug fie spre manele, fie spre instrumente electrice si electronice - adica spre o lume ce nu ne apartine noua, ca romani. La nunti, nu-ti mai canta Laie Chiorul la ureche, zicandu-ti de dor si de jale, ci te plesneste peste timpan, pana la insuportabil, muzica boxelor, o mutilare a legilor armoniei, o bataie de joc a traditiilor de nunta. De aceea, ma intorc din nou la Ministerul Culturii. Eu n-am nimic cu Kelemen Hunor, dar stiu ca in fruntea culturii neamului trebuie sa fie un om de cultura, nu un medic veterinar sau un electronist. Aceste lucruri trebuie spuse, am si eu niste ani adunati pe taragotul asta, am dus vreme de cinci decenii trena muzicii adevarate peste tot in lume, si nu mai pot sta nepasator. Pana nu vom avea in fruntea culturii oameni care sa discearna intre valoare si nonvaloare, nu vom avea nici folclor autentic la televiziuni, nici patrimoniu urban in orase, nici muzee bine intretinute, nici ambasadori culturali de prestigiu. Nu vom avea nici „brand” de tara.

"Maruta, tata, pe mine nu ma mai prinzi pe-aicea, pana joi, la vara..."

- Nu v-am vazut prea des pe la televiziuni in ultima vreme. Daca nu mergeti dvs., se vor duce neavenitii, sa umple golul.

- Nu prea-mi gasesc locul, vorba lui Tudor Gheorghe... Mai merg totusi, nu asa des, dar mai merg la TVR, singurul post serios care are si un program folcloric, mai ales prin grija neobositei Marioara Murarescu. Am fost chiar si pe la Antene, pe la Maruta, pe la... Cuta si pe la alti baieti din astia... Dar ei pun niste intrebari din acelea: cand te-ai insurat, de ce te-ai insurat, cand te-ai cait, de ce te-ai cait, numai aiureli si prostii... Ca le-am zis: dom'le, cand am venit la tine, te rog sa-mi respecti spatiul pe care mi l-ai dat, sa ma saluti la venire si sa spui la revedere, eventual, cand plec. Si sa ma lasi sa povestesc spectatorilor mei ceea ce asteapta de la mine, si cu asta basta. Cu Ion Bocsa ne-am dus la Maruta, si ce sa vezi? Era si Rica Raducanu, fotbalistul, si Tantareanu, omul de afaceri, care povesteau aventurile lor cu femei, cu una-alta... Timp: 40 de minute... Intreb: cate minute avem, Cuta? Patru minute fiecare, vine raspunsul. Eu ma incadrez, dar Ion Bocsa, cu piesa lui, "Ana, zorile se varsa", avea nevoie de sase minute. Asa ca a intrat computerul pe fir si i-a taiat doua randurele din cantec, l-a redus cu "33,33%". "De ce taiati, ma?", am intrebat revoltat... "Pai, cum de ce, maestre?", zice Cuta-Maruta asta, "sa intre senzatia Pepe si Oana... Fara ei dam faliment...". No, zic catre Ion, noi, doi berbeci de la Cluj, veniti cu efort si bani, am cazut in plasa astora, am cantat cate trei minute si-am plecat... Maruta, tata, zic catre baiatul asta nelinistit, oi fi tu oltean, eu iubesc oltenii, dar pe mine nu ma mai prinzi pe-aicea, pana joi, la vara...

- Maestre, va rog sa-mi vorbiti despre taragot. Cand au inceput romanii sa cante la acest instrument?

- Taragotul vine din imperiul austro-ungar. Stramosul lui e oboiul. Eu am absolvit oboiul in facultate, deci aveam habar si de taragot. Primul roman care a cantat la taragot a fost soldatul Lupu Iovita, un banatean luptator la Trieste, in primul razboi mondial. El l-a adus sa cante la nedei si la petreceri. Se zice ca romanul a invatat foarte iute melodiile romanesti, asa ca, intr-o seara, in plin iures razboinic, cand a prins a zice Iovita, s-au oprit tirurile armatelor italiana si austro-ungara si nimeni n-o mai tras toata noaptea, vrajiti cu totii de cantecele romanului. Pana la urma, taragotul a devenit instrument banatean, apoi a fost dus la Bucuresti, de Ion Murgu Banateanul, pe care l-am auzit la radio, si asa am ajuns sa cant pe urmele inaintasilor mei. Noi, romanii, am cantat si cantam atat de bine la acest instrument, incat i-am depasit pe unguri. Practic, de la mine s-a raspandit in toata Romania. Exista o asociatie a taragotistilor de pretutindeni, formata in majoritate din taragotisti unguri, iar pe mine m-au ales presedinte. In fiecare an, la un congres in Ungaria, imi acorda cele mai emotionante onoruri.