Summit-ul UE din 28 iunie părea să fi găsit o soluție la criza imigrației. Însă ceea ce părea ideea revoluționară – renunțarea la obligativitate și adoptarea principiului voluntariatului – se dovedește a fi tocmai „Călcâiul lui Ahile”. Deși Bruxelles-ul este gata să ofere sume de bani, nici o țară nu s-a arătat dornică să colaboreze.

Comisia Europeană dorește accelerarea procedurilor de verificare a persoanelor care ajung în UE, prin înființarea de „platforme de debarcare” în țările considerate a fi în „prima linie” (Italia, Grecia, Spania), sau în țări din afara UE, mai ales în Nordul Africii. De asemenea, se intenționează crearea de „centre de control” în restul țărilor UE.

Potrivit unui comunicat al Comisiei, scopul acestor centre este garantarea unui proces „rapid, sigur și eficient” pentru trierea imigranților ilegali de solicitanții de azil.

 

Grăbirea proceselor

Imigranții salvați în apele Mediteranei și aduși la „platformele de debarcare” din UE vor fi supuși unui proces de verificare de 72 de ore, pentru a determina dacă au dreptul la protecție internațională sau nu. Dacă un imigrant nu încearcă să obțină azil sau nu este eligibil pentru acesta, Agenția Frontex, care se ocupă de securitatea frontierelor UE, va cere agenților de escortă din subordine să-i conducă în afara Uniunii, de bună voie sau cu forța.

Solicitanții de azil vor fi transferați în „centre de control” înființate cu sprijinul UE în state membre care se oferă voluntar. Ei vor rămâne aici pe durata examinării solicitării de azil. Autoritățile din țara care găzduiește „centrul de control” trebuie să dea un răspuns la solicitare în termen de opt săptămâni. Dacă solicitarea este întemeiată și refugiatul se află într-o țară din „prima linie”, atunci poate fi transferat într-un alt stat membru UE. Dacă nu se află într-o țară de „primă linie”, refugiatul poate rămâne în țara unde a depus solicitarea de azil.

Deoarece, până acum, nici o singură țară membră UE nu și-a manifestat intenția de a găzdui astfel de „centre de control”, Comisia Europeană s-a arătat gata să ofere ajutoare financiare țărilor amatoare. În plus, Frontex, Biroul European de Sprijin pentru Azil și Europol vor oferi, și ele, asistență tehnică. UE a promis că oferă țărilor membre, dispuse să primească refugiați, câte 6000 de euro de persoană transferată acoperind și consturile de transport.

Nici Africa nu dă din pinteni

Comisia Europeană a propus înființarea de „platforme de debarcare” și în afara UE, în cooperare cu Organizația Internațională pentru Migrații și Înaltul Comisariat pentru Refugiați.

Bruxelles-ul a cerut țărilor riverane să respecte pe deplin dreptul internațional în Marea Mediterană, să creeze o zonă de căutare și salvare și săși sporească colaborarea pentru salvarea vieților imigranților.

Italia și-a nuanțat, pe 23 iulie, refuzul de a mai primi vase cu imigranți, anunțând că este dispusă să le primească încă o perioadă limitată, pentru a permite UE să ajungă la o soluție pe termen lung a problemei.

Imigranții salvați în Mediterana de nave europene sau neeuropene pot fi debarcați în țări terțe, dar pentru aceasta este nevoie de un acord prealabil între UE și aceste țări. Comisia Europeană a insistat că aceste acorduri cu terțe state vor ține cont „de la caz la caz de situația socio-economică, politică, juridică și de securitate.”

Comisarul lăudăros

Imigranții salvați pe mare vor fi debarcați și transferați în tabere de primire unde vor fi înregistrați, examinați și vor primi ajutor în funcție de nevoile lor specifice.

Persoanele care se dovedește că trebuie să beneficieze de protecție internațională vor fi eligibile pentru programul de reinstalare, însă nu toate și nu neapărat în Europa, a avertizat Comisia. Cele ne-eligibile vor fi expulzate.

„În toate cazurile, trebuie găsită o soluție într-un termen rezonabil. De-a lungul diferitelor etape, va fi primordială cooperarea dintre Înaltul Comisariat pentru Refugiați, Organizația pentru Migrații și țara de primire”, subliniază executivul european.

UE trebuie să convingă acum țările din Africa de Nord să accepte înființarea de astfel de „platforme de debarcare” pe teritoriul lor. Chiar dacă Dimitris Avramopoulos, comisarul pentru Migrații, anunța cu câteva săptămâni în urmă că a stabilit contacte cu mai multe țări, surse europene citate de EurActiv spun că până pe 24 iulie nici o țară anume nu a fost contactată încă.

Așa cum țările membre UE sunt reticente să găzduiască „centre de control”, la fel țările din Nordul Africii sau alte state terțe sunt reticente să găzduiască „platforme de debarcare”. Bruxelles-ul speră ca acestea din urmă să-și schimbe opinia atunci când li se vor face oferte concrete.