Trump primește o LOVITURĂ DURĂ din România! Ambasadorul care CONTRACAREAZĂ declarațiile președintelui american
- Ionut Gogean
- 21 iulie 2018, 23:25
Ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, a reacționat dur, după acuzațiile președintelui SUA, Donald Trump, care a declarat că Germania este sclava Rusiei prin gazoductul Nord Stream.
Ambasadorul Cord Meier-Klodt în România a declarat că acordul Germaniei cu Rusia privind reţelele de gaze şi petrol reprezintă o discuţie între companii, guvernul nefiind implicat, şi că Rusia depinde mai mult de acest export decât o face Germania.
Diplomatul a precizat că sunt multe știri false în legătură cu acest subiect.
„Germania nu se lasă cu totul în baza Rusiei privind energia, de ce ar face asta? Nu are niciun interes. Ca să fiu clar, guvernul nu are treabă cu asta. Este o discuţie între companii. Totuşi, un asemenea proiect are implicaţii politice. De asta este important să menţinem diversitatea”, a precizat Meier-Klodt, potrivit News.ro.
Ambasadorul Germaniei în România a mai subliniat că țara pe care o reprezintă se bazează și pe energie alternativă: „Dacă sunt informat corect, per total, contribuţia Rusiei privind petrolul, gazele şi cărbunele, va fi de aproximativ 25%, ceea ce reprezintă un mare procent, dar nu vorbim de dependenţă”.
„Cine este mai dependent? Cel care primeşte sau celălalt? Rusia depinde mai mult de acest export către Germania decât depinde importul Germaniei de Rusia”, a subliniat diplomatul.
Ambasadorul Germaniei a fost prezent sâmbătă la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, unde a participat la o dezbatere alături de Michele Ramis, ambasadoarea Franţei, şi de Hans Klemm, ambasadorul SUA.
Președintele american, Donald Trump, a precizat că Germania este "controlată total de Rusia" și că Berlinul este dependent de gazele naturale rusești.