În iunie 2003, pe durata primelor conversaţii cu generalul Iulian Vlad, am pus în discuţie trei posibile ipostaze ale şefului Departamentului Securităţii Statului, odată cu numirea acestuia în funcţie la 5 octombrie 1987.

Cele trei posibilităţi ale lui Iulian Vlad erau:

> Fidelitate faţă de Ceauşescu, ca urmare a propriilor credinţe în valorile comuniste, apoi din admiraţie pentru personalitatea şefului statului, precum şi datorită faptului că la acea dată cunoştea care sunt rivalii acestuia pe care mizau sovieticii;

> Inactivitate din prudenţă, retragere în interiorul legii, ca funcţionar şi ofiţer apolitic, rezumându-se la a-l informa pe şeful statului şi nimic mai mult, protejându-se în faţa unor evenimente previzibile;

> Decizia de a trece la o acţ

La aceste trei ipostaze teoretice, generalul Vlad a avut mai întâi un răspuns scurt: „Câte ceva din fiecare”, apoi a dat unele explicaţii. Azi, un prim capitol.

Despre Ceaușescu și Cazul Braşov, interviu din 4 iunie 2003

Iulian Vlad: Pentru prima situaţie. Îl respectam pe Nicolae Ceauşescu nu numai pentru faptul că era preşedintele ţării. Din acest punct de vedere, eu am avut întotdeauna aceeaşi adresare în faţa sau cu referire la Nicolae Ceauşescu – Tovarăşe/ Tovarăşul Preşedinte.

Niciodată, tovarăşe secretar general sau comandant suprem. Milea i se adresa numai cu formula Tovarăşe Comandant Suprem. Îl admiram pentru cariera lui revoluţionară - anii de puşcărie şi copilăria, aşa cum le ştiam din cărţi, n-am făcut niciodată o verificare -, şi pentru felul lui de a fi. Nicolae Ceau-şescu avea experienţă din trecut, era pasionat de munca de informaţii şi trata foarte serios activitatea asta.

Era extrem de ordonat, riguros, avea un birou de pe care obiectele se mişcau şi reveneau în acelaşi loc cu precizie geometrică, dar era şi foarte suspicios la nou.

De aceea, felul în care îi prezentai o informaţie era foarte important şi tot de aceea şefii altor instituţii, cum erau cei din Ministerul de Externe, de exemplu, nu aveau curajul să-i prezinte anumite informaţii de frică să nu fie chemaţi şi întrebaţi asupra valorii acelor informaţii sau să fie puşi să le dezvolte, ceea ce nu erau în stare.

Postelnicu, de exemplu, deşi era ministru de Interne, nu se ducea decât cu probleme lămurite şi cu propuneri. Altfel, se prezenta la preşedinte doar pentru a primi ordine. Având în vedere însă modificarea comportamentului şi a stării de sănătate din ultimii ani ai lui Nicolae Ceauşescu, mi-am dat seama că toate calităţile lui, pe care le admirasem, se pierduseră, iar unele se transformaseră în defecte.

În mod fundamental, adânc, Nicolae Ceauşescu nu avea încredere în Securitate şi nu avea încredere nici în mine. Se simţea hăituit şi, din perpectiva experienţei sale proprii, ştia că pericolul vine întotdeauna din zona serviciilor secrete. Pe acest fond, eram conştient că pot fi oricând înlocuit din funcţie sau închis sau executat. Momentul adevărului a fost revolta de la Braşov.

Alex Mihai Stoenescu: Miaduc aminte că în perioada aceea am avut o discuţie cu ofiţerul de Securitate din întreprinderea unde lucram şi la un moment dat mi-a spus că aţi transmis în toată Securitatea declaraţia că muncitorii aveau dreptate.

Iulian Vlad: Braşovul avea cauze profunde, sociale, de sistem. Situaţia de acolo era foarte bine documentată de noi de mai mult timp. Salariile nu veneau la timp şi erau diminuate constant pe diferite motive, din care cel mai des era că muncitorii nu muncesc, nu-şi îndeplinesc sarcinile de serviciu. Asta îi înfuria. Nu se spunea niciodată că producţia era prost organizată şi că planul era nerealist, că produsele erau depăşite tehnologic şi că absenţa importurilor împiedica de multe ori realizarea efectivă a produselor.

Ofiţerii de Securitate din întreprinderile braşovene îmi raportau asta. Eu transmiteam informaţia la primul secretar al judeţului, aşa cum făceam pentru toţi ceilalţi prim-secretari de judeţe. Aceştia însă le ignorau. Ei erau un factotum pe plan local, micii dictatori teritoriali. Nu se făcea nimic fără aprobarea lor şi m-am lovit foarte des de ei. Nu puteam destitui sau schimba un şef de Securitate locală fără aprobarea lor.

Considerentele profesionale nu contau, ei decideau politic dacă e bine sau nu. Asta mă scotea din sărite, mai ales că ştiam câte prostii făceau prim-secretarii ăştia, linguşitori, abuzivi, autori de raportări false. Cu (primul-secretar de la Braşov, n.a.) Preoteasa am vorbit personal la telefon, sugerându- i să ia în serios informaţiile venite de la ofiţerii de acolo. Îi era frică să raporteze.”

Extras din cartea “Securitatea nu poate fi reabilitată”. Generalul Iulian Vlad în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, 2003 – 2008, în curs de apariție la Editura RAO

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)