VIDEO INCREDIBIL! Ce a făcut primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș la Tribunalul Cluj. Premiu pentru literatură...

VIDEO INCREDIBIL! Ce a făcut primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș la Tribunalul Cluj. Premiu pentru literatură...

La ultimul termen de judecată de la Tribunalul Cluj, în care primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș este judecat pentru infracțiuni de corupție, a avut loc un episod foarte interesant. Primarul nu a mai putut suporta minciunile prezentate ca probe de DNA și a acordat un premiu pentru ... literatură!!!

La finalul dezbaterilor, edilul din Baia Mare s-a dus spre masa unde stătea procurorul DNA, Ionuț Vasile, cel care a anchetat acest dosar, și i-a dat o pungă cu popcorn. ”Pentru literatura de specialitate din acest dosar”, a spus primarul. Nervos, procurorul a sărit ca ars și a cerut ajutorul judecătorului, numai că acesta era concentrat și discuta cu grefierul despre alte dosare, și tocmai suspendase ședința de judecată. Ionuț Vasile a pus punga cu popcorn pe pupitrul unde sunt audiați martorii.

Întâmplarea cu popcornul are la bază o întâmplare, reținută în dosarul penal, și pe care reporterul EvZ o trece la capitolul literatură. Așa cum DNA ne-a obișnuit în alte sute de dosare, episoade literare sunt prezentate ca probe de netăgăduit. De exemplu, în dosarul privind-o pe judecătoarea Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, DNA a vorbit că aceasta a luat mită un ”ceas cu cuc și cinci kilograme de păstrăv”, denumiri generice la mitele primite. În realitate, s-a dovedit că Florica Roman a mers într-un târg de vechituri unde a cumpărat, pe bune, o pendulă veche. Judecătorul a fost achitat de orice acuzație adusă de DNA. Un alt dosar, cel al fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, despre care DNA Cluj a spus că a cumpărat o lampă cu lumină cu ultraviolete, pentru a verifica mita. Literatura era că această lampă a fost adusă la birou și folosită de două secretare. La audierile de la tribunalul, nici una dintre cele două angajate nu a pomenit nimic de această lampă, despre care au spus că nu a existat niciodată.

Presat și amenințat de procurorul DNA

Revenind la dosarul lui Cherecheș, DNA Cluj, prin procurorul Ionuț Vasile, a susținut că primarul mergea să mănânce popcorn cu afaceristul Ioan Baltă, și că popcornul nu era popcorn ci bani, fără alte detalii. La termenul de ieri a fost audiat omul de afaceri Ioan Baltă care a dat cu DNA de pământ. Acesta a spus că: ”Domnul Cherecheș a venit la mine la firmă tot în baza relației de colaborare pe care o aveam cu primărie. Este adevărat că secretara știa că inculpatului îi place popcornul și îl servea cu acest produs. Mai mult, inculpatul când venea la mine mă suna și mă întreba dacă am popcorn și îi spuneam că am. Vizavi este un magazin alimentar de unde am cumpărat, în decursul timpului, nu un pachet care îl băgam la microunde, ci vreo 500. Poate să confirme și vânzătoarea de acolo”, a spus Baltă.

Martorul amenințat de procuror

Mai mult, Ioan Baltă a povestit că în 2013, la final de an, a fost arestat pentru cinci luni și jumătate, într-un dosar penal în care nu a mai fost trimis în judecată, nici în prezent. ”Nu au probe domnule. M-au luat la număr, m-au ținut cinci luni jumate la penitenciar, apoi mi-au dat drumul dar nu m-au mai trimis în judecată, nici azi”, a spus pentru EvZ, Ioan Baltă.

Omul de afaceri i-a spus judecătoarei că îân perioada în care a fost închis a fost dus la sediul DNA Bucurelști, unde a avut anumite discuții cu procurorul Ionuț Vasile, discuții pe care le-a catalogat ca fiind presiuni. ”Am fost audiat de domnul procuror Vasile în calitate de învinuit, într-un alt dosar, aflat pe rolul D.N.A.-ului în care este de asemenea cercetat și inculpatul. Domnul procuror mi-a spus cu acea ocazie că are probe împotriva mea și că voi sta încă 2 ani în stare de arest. Acestea au fost amenințările aduse de procuror. Un alt procuror mi-a făcut o propunere să colaborez cu DNA în cazul Cherecheș, dar am refuzat”, a spus Ioan Baltă.

Iritat la maxim, procurorul Ionuț Vasile a sărit ca ars când a auzit dezvăluirea lui Baltă, despre comportamentul abuziv, și i-a cerut martorului să confirme dacă a fost audiat în prezența avocaților lui, dar a fost înfundat și mai tare. ”Am fost audiat în prezența avocaților dar inainte să ajungă avocații am stat de vorbă doar noi doi”, a spus Baltă.

Afaceristul a mai spus că știa că primarul din Baia Mare l-a împrumutat cu bani pe denunțătorul din dosarul judecat ieri la Tribunalul Cluj, Cristian Șpan. ”Știu asta pentru că și eu l-am împrumutat pe Șpan, cu bani. Au fost vreo 10.000 de lei. L-am auzit pe primarul Cherecheș când se certa cu Șpan, și îi spunea că nu îi va mai da niciun ban de la primărie, pentru clubul de fotbal, deoarece acesta umbla cu facturi măsluite. Adică umfla facturile la cazarea fotbaliștilor când aceștia participau la meciuri prin țară”, a spus Baltă.