România are cea mai mare CREȘTERE a INFLAȚIEI din Uniunea Europeană
- Adrian Dumitru
- 16 mai 2018, 14:08
Informațiile despre instabilitatea României din punct de vedere economic vin în contradicție cu declarațiile lui Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.
Conform ultimelor cifre prezentate, România a înregistrat în aprilie cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană, de 4,3%, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică Eurostat, care arată că la nivelul UE inflaţia a încetinit cu 0,1 puncte procentuale, la 1,4%. Anunțul survine după ce în martie am avut 4%, anunță News.ro.
Eurostat calculează rata anuală a inflaţiei ca variaţie a indicelui armonizat al preţurilor de consum într-o lună, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, în timp ce rata lunară compară indicii din ultimele două luni.
Potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a continuat să crească în România, în luna aprilie. Astfel, rata anuală a inflaţiei a urcat în luna aprilie la 5,2%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care fructele proaspete s-a scumpit cu 13,9% faţă de decembrie 2017.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunţat săptămâna trecută că instituţia a revizuit în creştere, de la 3,5% la 3,6%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3%, în scădere de la 3,1%, pentru decembrie 2019, în contextul în care excedentul de cerere a rămas foarte mare, ceea ce pune presiune pe deficitele externe, iar modificările fiscale dese fac dificilă atingerea unei ţinte a inflaţiei.
În zona euro, inflaţia a încetinit în aprilie de la 1,3% în martie la 1,2%.
Cele mai ridicate rate ale inflaţiei anuale au fost înregistrate în România (4,3%), Slovacia (3%) şi Estonia (2,9%). La polul opus, cu cele mai scăzute rate ale inflaţiei anuale, se află Cipru (-0,3%), Irlanda (-0,1%) şi Portugalia (0,3%).
Comparativ cu luna martie, inflaţia anuală a încetinit în 12 state membre, a stagnat în unul şi a accelerat în 14.