Eva nu era ca alți copii. Dacă mai credeți încă în basme, era un fel de Zmeu cu fustiță și cozi împletite. Pe la vreo zece luni a început să meargă și, de atunci, toată liniștea familiei a dispărut. Sunt convinsă că dacă cineva i-ar fi explicat mai devreme cât e de distractiv să mergi, ar fi renunțat la căruciorul care o ținea încorsetată. Nici nu împlinise un an și alerga cam trei kilometri pe zi, fără nicio urmă de oboseală. Dacă întorceai capul câteva secunde, o pierdeai. I se părea foarte amuzant să se ascundă, iar dacă o strigai, nu răspundea nici în ruptul capului.

De câteva ori maică-sa trăsese o spaimă îngrozitoare căutândo pe aleile parcului împrejmuite de tufișuri dese. Eva își făcuse deja o obișnuință să se ascundă, iar chestia asta o amuza teribil.

- Am să plec și o să rămâi singură în parc, o amenința mama.

- N-ai curaj, râdea copila și iar fugea.

Împlinise deja cinci ani și, dacă n-aveai o condiție fizică bună, n-aveai nicio șansă în fața ei. Mai nou, intra în vorbă cu orice străin și pleca fără să privească în urmă.

Într-o zi, era într-un magazin cu mama și bunicul să-și cumpere haine de vară. Nu risca nimeni din familie să plece singur cu ea, cu atât mai mult într-un mall. Aflată sub atenta pază a bunicului, Eva a început să alerge și să se ascundă după umerașele cu haine. Mama, preocupată să găsească mărimea dorită, nu avea grija Evei. La un moment dat, apare bunicul, alb la față :

- N-o mai găsesc. Acum era lângă mine, acum a dispărut.

- Eva, Eva, unde ești?

Toată lumea era în alertă. Cei de la pază anunțau prin stație că s-a pierdut o fetiță. Căutările au durat aproape o jumătate de oră. Nici urmă de ea. Într-un final, a găsit-o una din vânzătoare. Intrase în depozitul magazinului și se juca cu o mașinuță.

- Eva, de ce nu răspunzi? Știi cât de rău ne-ai speriat?

Plângea mama. Eva a îmbrățișat-o și a început să râdă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

- Dacă te fura cineva? A încercat să o sperie bunicul.

Dar pe copilă străinii nu o speriau câtuși de puțin.

- Eva, tu înțelegi că e foarte periculos să pleci de lângă mine? De câte ori ți-am zis să nu te mai ascunzi? Domnișoara care te-a găsit a fost drăguță, dar putea fi un om rău, care să nu te mai aducă. Asta vrei?

- Nu, mami. Iartă-mă.

Au răsuflat cu toții ușurați.

Într-o duminică, Eva și părinții ei s-au dus să vadă un film de animație ce avea mare succes. Cum stăteau cu toții la rând așteptând să cumpere bilete, Eva s-a desprins din mâna mamei și s-a dus să se joace cu câțiva copii.

- Hai să o testăm dacă pleacă cu un străin, a propus tatăl.

- Ești sigur?

- Uite, o să-l rog pe băiatul din fața mea. Văd că are copii, o să înțeleagă. Salut, pot să te rog ceva?

- Ce anume?

- Avem o fetiță- uite, cea de acolo cu codițe. Obișnuiește să plece cu străini și ne cam sperie lucrul ăsta.

- Și ai mei fac asta, a râs omul. Cu ce pot să te ajut?

 - Vreau să te rog să mergi la ea. O cheamă Eva. Intrați în vorbă și îi spui să meargă cu tine.

- Dacă plânge? Mă vede vreun paznic, îmi sar părinții în cap.

- Crede-mă, n-o să plângă. Tocmai asta e problema noastră, că nu zice nimic.

- Ești sigur?

- Sută la sută. Suntem cu ochii pe tine. Măcar de-ar zice ea ceva...

Omul se tot codea. Cum naiba să plece cu copilul altuia?

- Care ziceați că e ?

- Cea cu rochița albastră. O cheamă Eva.

Părinții Evei așteptau să vadă reacția fetei. Nu-și făceau prea multe speranțe, dar cine știe? Răpitorul de ocazie înainta cu teamă înspre copii. Se tot uita în urmă să se asigure că are aprobarea părinților. Parcă tot nu-i venea să încerce.

- Unde l-ai găsit pe tolomacul ăsta? Se întreba mama Evei.

- Stai liniștită că ea n-are nicio treabă. Uite că a ajuns. Ce naiba face? De ce nu se duce la Eva?

- Tâmpitul ăsta ia alt copil. Fă-i semn, că dăm în altele. Cei doi îi arătau omului că a greșit copilul, dar bărbatul era prea emoționat să priceapă ceva.

- Bună, Eva, vrei să mergi cu mine la o înghețată?

- Mă cheamă Maria, nu Eva. Și n-am voie înghețată. Nici n-a terminat copila de vorbit că s-a și trezit luată pe sus de un bărbat necunoscut ce o obliga să mănânce înghețată.

- Mami, Mami!

Maria țipa cât o ținea gura. Tatăl Evei îi tot făcea semn că a luat alt copil.

- Eva are rochiță albastră, uite-o acolo. Dă-i drumul fetiței că te văd părinții.

Când a realizat ce a făcut, bietul om a luat-o la fugă, inconștient. Părinții Mariei s-au alertat și strigau după ajutor. Se iscase o adevărată isterie.

- Ți-am zis că e un tolomac. Uită-te ce am făcut.

Mama Evei s-a dus să-și ia copilul, încercând să-i dea o mână de ajutor celui pe care îl instigaseră să răpească un copil. Bărbatul fusese imobilizat de părinți și de paznici și făcea semne disperate către tatăl Evei :

- Domnul de acolo m-a pus, credeți-mă. Mi-a zis că e copilul lui și să încerc să plec cu el.

- Are un complice, striga cineva. Căutați-l.

Toți ochii s-au îndreptat spre tatăl Evei. Paznicii l-au somat să se legitimeze.

- A fost o confuzie, încerca să explice.

- Pedofili nenorociți, sunați la 112.

- Stați, n-ați înțeles, eu am copilul meu, și a arătat spre Eva. Îl rugasem pe domnul să o ia de mână ca să vedem dacă pleacă cu un străin.

- Perversul dracului, de unde știm că e copilul tău?

- Eva, spune-le că sunt tatăl tău.

Dar copila se speriase de la atâta tămbălău și începuse să plângă. Maică-sa încerca să o liniștească și să îi convingă pe cei din jur că totul fusese doar o mare neînțelegere. Presupusul răpitor sărise la bătaie și numai venirea poliției îl oprise să nu-l facă bucăți pe tatăl Evei. Părinții Mariei nu se lăsaseră nici ei mai prejos. În definitiv, omul acela, cu complici sau nu, încercase să le răpească copilul.

- Prezentați-mi actele de identitate, le-a cerut un polițist părinților Evei. Al cui este acest minor ?

- Este copilul nostru, a răspuns mama.

- Vă rog să faceți dovada. În caz contrar, va trebui să chemăm asistența socială.

- Cum să vă fac dovada? Doar nu umblu cu certificatul de naștere la mine.

- E problema dumneavoastră. Cheamă pe cineva de la protecția copilului. Eva plângea și mai tare. A vrut să fugă, dar mâna mamei a oprit-o.

- Dați-i drumul copilului, nu vedeți că îi e frică de dumneavoastră?

- Domnule polițist, e fetița mea. O cheamă Eva.

- Nu știu doamnă, până una alta, fata asta nu vă place. Să mergem la secție.

Zece ore au fost ținuți pentru declarații. Între timp, părinții Evei reușiseră să facă dovada că minora este a lor, dar acum trebuia să explice procurorului de ce voiau să scape de ea . - Domnule procuror, vă spun a o suta oară – nu am vrut să scăpăm de ea. Am testat-o să vedem dacă pleacă cu un străin.

- Ce om întreg la cap face așa ceva? Dacă străinul pe care spuneți că l-ați găsit vă răpea copilul cu adevărat ?

- Nu ne-am gândit la asta. Era sub ochii noștri. Credeți-mă, a fost o mare neînțelegere.

Mai bine de un an de zile dosarul s-a plimbat pe la autorități. Răpitorul voia daune că îi fusese afectată reputația. Tatăl Evei voia bani pentru vătămările fizice suferite, iar părinții Mariei cereau pușcărie și castrarea nemernicilor.

Anchete sociale peste anchete sociale, vizite la psiholog, controale, declarații, acuzații, totul părea un coșmar fără sfârșit.

Fosta soție a răpitorului de ocazie ceruse în instanța ca acestuia să-i fie sistat programul de vizitare al celor trei copii pe care îi aveau împreună, acuzându-l de punerea în pericol a vieții minorilor. Bietul om a cheltuit o avere ca să convingă judecătorii că nu este o amenințare pentru nimeni. Dar îl lovise pe tatăl Evei, iar lucrul ăsta cântărea mult în luarea unei decizii.

Și, uite-așa, din nimic, a ajuns să-și vadă copiii numai în prezența mamei.

Părinții Evei au fost atent monitorizați vreme de un an, fiind acuzați de complicitate la răpirea unui minor.

 Într-un final, lucrurile s-au lămurit. S-au plătit compensații, s-au făcut concesii și toată lumea a fost mulțumită.

Eva n-a mai plecat de lângă părinți, dar tot îi place să intre în vorbă cu străinii.