Scandalul anului în politica clujeană. FINUL lui Emil Boc divorțează

Scandalul anului în politica clujeană. FINUL lui Emil Boc divorțează

De mai bine de câteva săptămâni, în familia unui important lider politic clujean, se duce o luptă pe viață și pe moarte pentru resursele familiei, estimate la 15 milioane de euro.

Este vorba despre președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, și fin al fostului premier și primar al Clujului, Emil Boc. În săptămâna mare, Tișe s-a trezit că va fi citat la Judecătoria Cluj Napoca, unde soția lui, frumoasa Veronica Camelia Tișe, viitoare Irimie, notar public, a depus o cerere de divorț, susține ziardecluj.ro.

De altfel, pe portalul Judecătoriei Cluj Napoca, există un proces, cu părțile aferente și cu obiectul divorț, înregistrat în data de 3 aprilie 2018, o zi de marți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe rolul aceleiași instanțe, dar și la Tribunalul Comercial, sunt înregistrate câteva procese care vor avea termen zilele și săptămânile următoare, ceea ce arată că între cei doi soți, nășiți de Emil Boc, nu mai este pace, ci un război adevărat.

Miza: banii de pe blocul din centrul Clujului

De exemplu, pe rolul Tribunalului Comercial Cluj există un proces înregistrat chiar de Alin Tișe, cu obiectul sechestru judiciar și numirea unui administrator al unei societăți comerciale. Ei bine, în jurul acestei societăți comerciale, care a construit un bloc cu 12 etaje, în plin centrul Clujului, cu spații comerciale și de locuit se duce o adevărată luptă. Alin Tișe nu avea nicio calitate în firma Central Business Plaza SRL, dar fratele acestuia, Bogdan Tișe, da. În firma care ar avea în conturi câteva milioane de euro, după vânzarea apartamentelor , mai figurează șli Veronica Camelia Tișe. În plus, în alt proces, Alin Tișe ar fi cerut să i recunoască o anume cotă din părțile sociale ale respective societăți.

Cererea lui Alin Tișe a fixat, explică un judecător, tocmai o problemă serioasă, și anume ca niciuna dintre părți să nu poate înstrăina patrimoniul societății, ”până la un proces ulterior, de partaj sau de divorț care va veni”. Acest proces a venit la începutul acestei săptămâni.

Între cei doi soți nu mai există cale de întoarcere. Veronica Camelia Tișe a scris un motto pe contul său de facebook: ”Mami, am ajuns la vorba ta, nu ma merita! Te iubesc, mama!”