Galeria Romană continuă seria expozițională „Familii de artiști”, de data aceasta cu familia artistului Ion Grigorescu
- Dosofteea Lainici
- 4 aprilie 2018, 00:20
Așadar, mergeți la o în tâlnire excepțională cu Adela Petrescu, Ion, Maria și Ruxandra Grigorescu, o întâlnire cu lucrările lor, care vin din anii ’60 până în primăvara aceasta, a lui 2018, de la studii după natură la studii de societate, de la visare la viața simplă.
Vernisajul expoziției a avut loc la 27 martie, într-o seară frumoasă de primăvară, care a îndemnat mulți iubitori ai artei să fie prezenți la eveniment. Fiecare din cele cinci săli ale Galeriei Romane spune o parte a istoriei artistice a familiei artistului Ion Grigorescu.
Emil Ene și Monica Andronic, cei doi parteneri de la Galeria Romană, le-au mulțumit celor prezenți pentru faptul că apreciază ceea ce face Galeria Romană și i-au invitat să descopere această lume a familiei Grigorescu.
„Acest ciclu de familii de artiști, pe care Galeria Romană și-a propus să îl prezinte, continuă cu familia Grigorescu - o familie dragă nouă, prietenă a Galeriei Romane. Despre Ion Grigorescu s-a vorbit și se vorbește în continuare, pentru că este de notorietate, însă, în seara aceasta, vorbim despre doamnele și domnișoarele familiei Grigorescu, doamnele și domnișoarele din viața artistului Ion Grigorescu”, a spus Emil Ene, care a continuat: „După cum vedeți, formatul acestei expoziții este în așa fel încât ies mai mult în evidență doamnele și domnișoarele din viața artistului Ion Grigorescu”.
În ceea ce privește expoziția, „i-am lăsat libertate totală lui Ion Grigorescu: să compună, să gândească și să panoteze această expoziție. Noi, cei de la Galeria Romană, nu ne-am implicat cu absolut nimic – nici nu ne permiteam, vorba partenerei mele Monica Andronic. Rămâne ca dvs. să apreciați această expoziție: noi vă propunem, vă arătăm...”, a încheiat galeristul.
Surprindere
În deschiderea expoziției a primit o invitație fulger de a vorbi despre ce a simțit și a văzut la Galeria Romană, criticul de artă Vladimir Bulat. „În sfârșit, am văzut ceva ce Ionică Grigorescu îmi spunea că ar vrea să facă: o epxoziție cu întreaga sa familie. Aici e doar o parte. Ce am văzut – un lucru absolut extraordinar, niște inversări de situație absolut amețitoare.
Anul trecut Ionică Grigorescu a declarat că se lasă de pictură, astăzi am văzut foarte multă pictură de Ruxandra Grigorescu, pe care o știam, mai degrabă, un artist de colaj, de tapiserie, de lucruri care, de fiecare dată, mă surprind.
O surpriză a fost Maria, o confirmare, și, ceva absolut monumental, dna Adela Petrescu. Vom avea, pe parcursul unei luni, posibilitatea de a intra în laboratorul acestei familii, care, deși este familie, este atât de diferită în manifestările sale plastice, ideatice, conceptuale, formale”.