Kovesi, mesaj CLAR după publicarea protocolului de colaborare cu SRI: „Mii de magistrați l-au APLICAT ani de zile”

Kovesi, mesaj CLAR după publicarea protocolului de colaborare cu SRI: „Mii de magistrați l-au APLICAT ani de zile”

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a declarat, marți, cu privire la protocolul de cooperare a DNA cu SRI că acesta s-a aplicat și atunci când Daniel Morar a condus DNA.

„Cu aprobarea domnului Morar, protocolul a fost multiplicat și toti procurorii din subordine au primit copii. Există dovezi scrise că acest protocol s-a aplicat, iar Daniel Morar, în calitate de procuror general, nu a denunțat niciodată acest protocol, ca fiind ilegal”, a declarat Kovesi, la Europa FM.

„A fost, inițial, întocmit un proiect de protocol, s-au făcut observații și modificări pe marginea lui. Apoi, cu aprobarea lui Daniel Morar, acest protocol a fost multiplicat și mii de magistrați l-au aplicat ani de zile. Nimeni, nici Daniel Morar, nu a denunțat că ar fi fost ceva ilegal în acest protocol. Părțile cooperează potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege. Protocolul nu a adăugat nimic la lege. Nu există noțiunea de echipă mixtă nicăieri în acest protocol, ci echipă comună. Dacă vorbim de o echipă mixtă, înseamnă că atunci când un procuror și un ofițer SRI fac o echipă mixtă, ei pot să facă aceleași operațiuni. În realitate, aceste echipe comune se desfășurau doar pentru desfășurarea de anumite activități. Ofițerii SRI nu administrau probe, nu audiau martori, nu făceau nici un fel de activități în cadrul dosarului penal, ci doar activități tehnice, prevăzute de lege. Atunci când procurorul solicita efectuarea unui filaj, pentru a prinde în flagrant o persoană, se întocmea această echipă comună. Asta însemna că procurorul și ofițerul se întâlneau și exista un dialog: s-a întâlnit persoana care e filată cu denunțătorul? S-au dat banii? Procurorul poate sau nu să intervină? Sigur că trebuia să existe un dialog. Ori, această activitate nu putea s-o facă procurorul singur. Atunci, acest protocol a stabilit limitele și competențele pe care le avea fiecare membru. Nu există noțiunea de echipă mixtă în acest protocol, și nu este o colaborare, ci o cooperare”, a mai adăugat Kovesi, potrivit sursei citate. 

Protocolul a fost semnat în februarie 2009 de procurorul general Tiberiu Niţu şi prim-adjunctul SRI Florian Coldea şi a înlocuit documente similare încheiate chiar imediat după înfiinţarea de către Guvernul Năstase a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA), actuala DNA, mai informează și Digi 24.

Ne puteți urmări și pe Google News

Documentul are semnăturile adjunctului SRI Florian Coldea şi prim adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, fiind aprobat de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror general şi de George Maior, director al SRI.