SCANDALUL CAMBRIDGE ANALYTICA. Tăcerea lui Zuckerberg lasă Parlamentul britanic cu mâna întinsă. Cum va răspunde Facebook ACUZAȚIILOR?
- Codrin Dobrescu
- 27 martie 2018, 15:20
După ce a ieșit la iveală faptul că întreprinderea Cambridge Analytica a avut acces la datele private ale utilizatorilor și le-ar fi folosit pentru a încerca să influențeze rezultatele unor alegeri extrem de importante pentru mersul lumii, cum ar fi referendumul pentru Brexit sau alegerile prezidențiale americane din 2016, cineva trebuie să ofere niște explicații. Acesta a fost și raționamentul parlamentarilor britanici, care l-au chemat pe fondatorul rețelei de socializare, Mark Zuckerberg, pentru a limpezi problema care a captat atenția lumii. Totuși, miliardarul refuză invitația.
În schimb, fondatorul Facebook, care și-a cerut scuze pentru „încălcarea încrederii”, își va trimite unul din directorii executivi, pe Chris Cox, pentru a oferi răspunsuri în fața parlamentarilor britanici, potrivit BBC.
Astfel, Comisia specială a Ministerului Culturii din Marea Britanie va asculta mărturia subalternului lui Zuckerberg, după pauza de Paști a parlamentarilor.
Ca urmare a scandalului Cambridge Analytica, cotaţiile acţiunilor Facebook au scăzut, săptămâna trecută, luni cu 6,8%, iar marţi cu încă 5,4%, ceea ce a redus valoarea pe piaţă a firmei cu zeci de miliarde de dolari. Ca urmare a scandalului care s-a iscat, directorul general al firmei, Alexander Nix, a fost suspendat.
Scandalul datelor personale a izbucnit acum circa 10 zile, după ce s-a aflat că firma Cambridge Analytica din Regatul Unit a colectat date personale a circa 50 de milioane de utilizatori ai reţelei Facebook, fără acordul acestora, pentru a le folosi în campania electorală din 2016 a preşedintelui SUA, Donald Trump. Cambridge Analytica a folosit, se pare, aplicaţia „thisisyourdigitallife" dezvoltată de profesorul de psihologie Aleksandr Kogan de la Universitatea din Cambridge. Aplicaţia a fost instalată de circa 300.000 de persoane, care au permis astfel accesul atât la datele lor, cât şi ale prietenilor lor din reţea, ceea ce a însemnat un total de zeci de milioane de utilizatori ai Facebook, porivit agerpres.ro.
Mark Zuckerberg şi-a exprimat miercuriea trecută „regretul" şi a recunoscut „erorile". El a promis, de asemenea, că va limita accesul la datele personale prin aplicaţii terţe şi că vor fi informaţi toţi utilizatorii ale căror date ar fi putut fi folosite fără consimţământul lor.