Acceptarea de către Trump a invitaţiei lui Kim este o adevărată lovitură de maestru. Este exact genul de lucruri pe care Ronald Reagan adora să le facă.

Un comentariu de Jacob Heilbrunn pentru Spectator.

Reagan, poate vă amintiţi, a anunţat demararea unui program anti-rachetă în martie 1983, la televiziunea naţională, fără a-şi anunţa în prealabil consilierii. Liberalii au înnebunit. Apoi, a decis să pună capăr Războiului Rece întinzându-i o mână lui Mihail Gorbaciov. Conservatorii au luat foc. Reagan, ni s-a spus atunci, a devenit un idiot util. Astăzi, este salutat de întreaga lume ca un vizionar.

Succesul lui Trump depinde de cât de dornic este regimul nord-coreean să scape de sancţiunile draconice ce i-au fost impuse. A venit momentul pentru un mare acord prin care Nordul îşi pierde arsenalul nuclear în schimbul retragerii trupelor americane din Coreea de Sud? Este ceea ce Steve Bannon, fost camarad de arme al lui Trump, a sugerat, şi ceea ce ar fi în spiritul preşedintelui american.

Japonia tremură la gândul unei asemenea perspective şi premierul Shinzo Abe are programată o vizită la Washington (în aprilie) pentru a discuta aceste chestiuni cu Trump.

Căci şansele unui acord se bazează şi pe dorinţa lui Trump pentru o soluţie diplomatică şi care într-adevăr probabil că este foarte mare.

De la intrarea sa în cursa electorală, Trump, ca şi Reagan, a fost dispreţuit şi respins ca un bufon de către Establishmentul politicii externe la putere. El vrea să demonstreze acum că abilitatea sa de negociator atât de lăudată este reală. Că el, şi numai el, poate rezolva problema care i-a „încuiat” pe predecesorii săi, de la Harry Truman încoace.

Trump i-a ironizat şi a râs în repetate rânduri de precedenţii preşedinţi că nu au ştiut să ia de coarne taurul coreean. I-ar plăcea mai ales să-l umilească pe Barack Obama, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în primul său an de mandat. Poate că peste un an Trump va merge la Stockholm să-şi ridice şi el premiul.

Cu atât mai mult cu cât Trump şi Kim se pot înţelege în plan uman. Trump şi-a exprimat în mod clar admiraţia faţă de mai mulţi dictatori şi conducători autoritari din lumea întreagă. Cel mai recent, l-a felicitat pe liderul chinez Xi pentru că a devenit preşedinte pe viaţă. De ce s-ar opri aici? Kim este marele Guru, un ins care îi face pe contemporanii săi să pară relativ insignifianţi când este vorba despre cruzimea legii. Aşadar, toate stelele se pot alinia pentru un acord.

Într-adevăr, în linii politice mari, există avantaje imediate pentru Trump. Administraţia sa a mers din criză în criză, fie că a fost Stormy Daniels, fie că a fost ancheta lui Mueller. Are nevoie de o pauză. Este posibil ca ea să nu dureze mult. Riscurile sunt mari.

Coreea îi poate oferi respiro-ul de care are nevoie. Şi eventual chiar un premiu Nobel.