11 copii trăiesc într-o SĂRĂCIE CRUNTĂ. Condiţiile INUMANE le fac viaţa un CALVAR. Video cu PUTERNIC impact EMOŢIONAL
- Ramona Danciulescu
- 18 februarie 2018, 12:05
Membrii unei familii din comuna Botiz, Satu Mare, sunt greu încercaţi de problemele crunte pe care viaţa le-a tot pus în calea lor. Cei 11 copii trăiesc într-o sărăcie greu de imaginat, iar condiţiile din cocioaba în care îşi duc zilele sunt greu de îndurat.
În cursul lunii ianuarie, povestea familiei din Botiz, Satu Mare a fost prezentată de părintele comunei, care a vorbit despre condiţiile în care trăieşte aceasta. Familia are 11 copii ce îşi duc existenţa într-o cocioabă sărăcăcioasă.
Sursă foto: Satmareanul.ro
Din ianuarie și până în prezent s-au investit aproximativ 10.000 de lei în noua casă a familiei Varga, iar părintele Huzău este încrezător că până în luna septembrie, aceștia se vor putea muta sub noul lor acoperiș, scrie sarmareanul.ro.
„Dragi credincioși, așa cum v-am promis la debutul proiectului, vă prezentăm pașii care s-au făcut în cadrul acestuia „Din suflete pentru suflete”, derulat de parohia noastră (construirea unei case de locuit pentru familia cu 11 copiii, Varga Elisabeta și Iosif). Intenționăm ca în luna martie să putem ridica zidurile noii case. Mulțumim tuturor celor care au contribuit cu sume de bani sau cu muncă fizică, și vă invităm să sprijiniți în continuare acest proiect pentru ca până în luna septembrie când începe anul școlar copiii acestei familii să poată avea un nou început, într-o casă nouă utilată cu tot ce e necesar pentru o familie numeroasă”, a mai spus preotul Bisericii Groco-Catolicii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Botiz, Nicoale Huzău.