O rețea de traficanți români a vândut medicamente de 13 milioane de dolari în SUA. Campania „Medicul de Gardă”
- Petrisor Cana
- 26 ianuarie 2018, 00:00
O anchetă efectuată pe parcursul a cinci ani de autoritățile române și americane confirmă dezvăluirile făcute de „Evenimentul zilei”, în „Campania Medicul de Gardă”. În 2012, anul demarării acestei anchete semnalam, în articolul „Filiera medicamentelor. Monopol pe sănătatea românilor”, că statul român a fost păgubit, cu sume uriașe de bani, prin complicitatea unor medici și farmaciști. După mai bine de cinci ani, DIICOT scoate la iveală faptul că pe o filieră, tot cu centrul la Cluj, se făcea și trafic internațional de medicamente care ajungeau până în SUA
Campania „Medicul de gardă”, inițiată de „Evenimentul zilei”, a condus la declanșarea unei vaste operațiuni internaționale în urma căreia autoritățile române și americane au descoperit o rețea care se ocupa cu traficul de medicamente psihotrope, din categoria stupefiantelor. Traficanții, susțin anchetatorii, DIICOT și Agenția Națională Antidrog a SUA Drug Enforcement Administration (DEA) - se ocupau de vânzarea ilegală a unor medicamente aflate sub control naţional conform Legii nr.339/2005, precum Codeină, Xanax, Dormicum, Ultracod, Zolpidem, Diazepam, Bromazepam, Alprazolam, Midazolam etc.
Scopul: obţinerea unor sume foarte mari de bani. Prin „exportul” de astfel de medicamente, membrii rețelei au obținut o sumă uriașă de bani, cifrată la peste 13 milioane de dolari.
Complicitatea farmaciștilor și rețete falsificate
Americanii au intrat pe firul exportului de medicamete din România în anul 2012. În luna decembrie a acelui an, „Evenimentul zilei” dezvăluia „Filiera medicamentelor. Monopol pe sănătatea românilor”. În cadrul campaniei „Medicul de gardă” arătam, pe baza informațiilor furnizate de oameni din sistemul medical românesc, că drumul medicamentelor către bolnavii din România este pavat cu multe nereguli.
Analizele făcute de EVZ pe baza informaţiilor furnizate de farmaciști și medici, deopotrivă, au descris principalele „boli” ale sistemului, iar o parte dintre cei îmbogăţiţi pe spatele bolnavilor au fost arestaţi. De această dată, însă, anchetatorii arată că în perioada 2012-2017, tot la nivelul municipiului Cluj-Napoca, s-a constituit un grup infracţional organizat, care se ocupa de trafic intern şi internaţional de droguri de risc şi de mare risc.
Rețeaua a fost destructurată, joi, după ce polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a IGPR și procurorii DIICOT Cluj au efectuat 47 de percheziții domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Neamţ şi Bistriţa- Năsăud. Membrii grupării sunt acuzați de trafic de droguri de risc şi de mare risc. Rețeaua era organizată pe mai multe paliere și obțineau medicamentele suspuse controlului special prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița, cu complicitatea unor farmaciști, utilizând reţete falsificate sau alte metode.
FOTO: Primele dezvăluiri, făcute de Evenimentul zilei în decembrie 2012
Infractorii se dădeau drept medici
Uluitoare este și una dintre metodele folosite de către infractori pentru a vinde produsele obținute illegal, cu ajutorul farmaciștilor corupți. Aceștia preluau comenzi de la clienţi în sistem on-line, folosind virtuale, printr-un „call-center” ce funcționa în județul Cluj. Pentru a-i convinge să vireze banii, la telefon escrocii le spuneau clienților că sunt medici și le puneau o serie de întrebări, pe motiv că îi consult, „de la distanță”.
Clientul trebuia să achite în avans contravaloarea medicamentelor şi a comisioanelor de curierat, prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă Bitcoin.
Banii spălați, transformate în venituri legale
Unii dintre membrii rețelei aveau misiunea de a ridica banii de la oficii de transfer, iar alţii expediau comanda de produse medicale - în principal în SUA - prin intermediul oficiilor poştale, sub formă de scrisori poştale, ca să ascundă faptul că erau expediate produse farmaceutice în mod ilegal.
Sumele de bani, de obicei euro sau USD, au fost colectate şi depuse în diferite conturi aparţinând unor societăţi comerciale cu sediul în ţară şi străinătate. Apoi, banii erau trecuți printr-un circuit financiar complex, pentru a se ascunde provenienţa lor, scopul fiind reintroducerii în circuitul economic, ca și venituri dobândite aparent legal.
Prin acest circuit infracţional, membrii grupării au obținut aproximativ 55.000.000 de lei, adică echivalentul a peste 13,7 milioane de dolari, fiind cercetați și pentru spălare de bani. Suportul de specialitate în acest caz a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale iar la acțiune au participat polițiști de la Criminalotate Organizată din Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea, Bacău, Alba-Iulia și Cluj, alături de luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale.
Prima arestarea DNA, abia după trei ani
În anul 2015, la aproape trei ani după ce „Evenimentul zilei” a dezvăluit modul dubios în care mai mulți proprietari de farmacii obțineau aprobări, pe bandă rulantă, pentru înființarea de puncte farmaceutice, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a operat prima arestare la vârful Ministerului Sănătății: Mihaela Ela Udrea, director al Direcției de Strategii și Politica Medicamentului. Anchetatorii au stabilit că, de-a lungul timpului, ea a primit bani și cadouri pentru avizarea unor puncte farmaceutice. Este una dintre modalitățile descrise de către farmaciști și medici care susțineau că o bună parte din șpăgi ajung la minister.
Farmacii favorizate
În decembrie 2012 relatam că la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj anumite farmacii au fost favorizate și decontaseră sume uluitoare de bani de la bugetul de stat, deși avea doar câteva puncte de lucru. Era vorba, în special, despre medicamente pentru bolnavi de cancer - oncologie, posttransplant, pentru cei cu hepatite virale sau diabet, cum este insulin, de exemplu.
În topul decontărilor de reţete compensate se afla Ducfarm, lanț de farmacii care a încasat, numai în noiembrie 2012, peste 630.000 de euro. Farmacia în cauză le aparţinea soţilor Luminiţa și Radu Oprean, ambii profesori la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. Radu Oprean era și membru al Departamentului de Acreditare în cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Avizele de oportunitate eliberate de Ministerul Sănătăţii pentru anumite farmacii, printre care și Ducfarm, au fost date pentru „centre comerciale”, pe baza unor documente eliberate de primărie.