Oprișan îi dă o palmă lui Iohannis. Răspunsul liderului PSD, cu privire la codul administrativ. News alert!

Oprișan îi dă o palmă lui Iohannis. Răspunsul liderului PSD, cu privire la codul administrativ. News alert!

Șeful PSD Vrancea Marian Oprișan i-a răspuns președintelui Klaus Iohannis, după criticile acestuia pe tema codului administrativ. Oprișan consideră că modificările din codul administrativ aduc mult mai multă eficiență în administrația locală și centrală.

Mai mult decât atât, social-democratul a afirmat că inclusiv anumiți primari PNL se bucură de reglementările codului administrativ.

„Domnul președinte, care a fost primar în mandatul domniei sale la Sibiu, ar trebui să înțeleagă că acest cod administrativ este prima lege de această dimensiune care reglementează pentru prima oară în 30 de ani tot ce se întâmplă în administrația locală și centrală. Deci, acest cod administrativ pune pe alte baze administrația din România, o face mai eficientă și responsabilizează mai mult aleșii locali. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, spun cât se poate de clar! Codul administrativ a fost cerut insistent și de primarii Partidului Național Liberal, și de primarii UDMR, și de primarii Partidului Social Democrat”, a declarat Oprișan, înainte de începutul CEX-ului PSD de vineri.

Tot înainte de Comitetul Executiv al PSD, Oprișan a anunțat că o va susține pe Viorica Dăncilă pentru președinția partidului la Congresul de sâmbătă. Președintele PSD Vrancea a dezmințit zvornurile conform cărora premierul Dăncilă i-ar fi solicitat să nu mai apară foarte des în public, deoarece imaginea sa este asociată involuntar cu cea de baron local.