Doliu la Hollywood! O îndrăgită legendă a filmului a încetat din viață
- Mihnea Tăl ău
- 25 iunie 2019, 16:36
Steve Hawkes, actorul care l-a interpretat pe Tarzan în două filme în 1969 şi 1972, a murit la vârsta de 77 ani, în statul american Florida.
Stjepan „Steve"’ Sipek, pe numele său adevărat, a murit cu câteva zile în urmă, în comitatul Palm Beach, la o sută de kilometri distanţă de Miami, acolo unde își avea reședința. Cauza decesului nu a fost făcută publică.
Actorul american a jucat în filmul „Tarzan in the Golden Grotto" (1969) alături de actriţa daneză Kitty Swan. În 1972 el a filmat un sequel „Tarzan and the Brown Prince" în Rainbow Springs (Florida). În timpul filmărilor de la filmul „Tarzan and the Brown Prince" protagoniştii au suferit arsuri ca urmare a unui incendiu scăpat de sub control.
În incendiu, un leu care fusese dresat pentru a-i rupe legăturile lui Hawkes l-a eliberat pe actor, salvându-l de răni majore. Însă leul a suferit arsuri grave, iar de atunci actorul a promis că se va îngriji de aceste feline. Astfel, el a devenit proprietar al unei rezervații de animale din Florida Hawkes locuia alături de doi tigri, doi lei, o puma şi un leopard, dar actorul a început să aibă probleme cu autorităţile de mediu din Florida, care l-au amendat şi l-au acuzat de infracţiuni minore. Comisia de Conservare a Peştilor şi a Vieţii Sălbatice din Florida (FWC) i-a revocat în cele din urmă în 2012 licenţa federală care îi permitea lui Hawkes să crească animale exotice la reşedinţa sa.