Cât a plătit fiica unui dictator ca să iasă din închisoare. Suma fabuloasă la care a renunțat Gulnara Karimova

Cât a plătit fiica unui dictator ca să iasă din închisoare. Suma fabuloasă la care a renunțat Gulnara Karimova

Fiica fostului preşedintelui uzbec Islam Karimov, Gulnara Karimova, a anunţat că a plătit statului peste un miliard de euro, cerând să fie eliberată

Gulnara Karimova, în vârstă de 46 de ani, fiica cea mare a preşedintelui mort în 2016 după mai mult de un sfert de secol la putere, a fost condamnată în 2017 la 10 ani de închisoare pentru fraudă, deturnare de fonduri şi ascundere de valută atingând sume uriaşe, scrie Unimedia.

Anul trecut, sentinţa a fost comutată la cinci ani de arest la domiciliu, dar Karimova a fost trimisă înapoi la închisoare pentru a executa restul pedepsei după ce nu a respectat regimul arestului la domiciliu şi a refuzat să plătească despăgubiri statului.

Într-un mesaj postat duminică pe Instagram, Gulnara Karimova a cerut scuze poporului acestei ţări din Asia Centrală pentru “dezamăgirile pe care le-a provocat”. Fost diplomat şi cântăreaţă pop, ea a susţinut că peste un miliard de euro au fost transferaţi din “bunurile personale” către stat, pentru a “servi interesele bugetului republicii”. Ea a asigurat de asemenea că a renunţat la peste 600 de milioane de euro deţinuţi în bănci străine.

Avocatul elveţian al lui Karimova, Gregoire Mangeat, a confirmat că mesajul clientului său pe Instagram era “autentic”, refuzând să comenteze conţinutul său. Soarta lui Gulnara Karimova a fost mult timp subiectul multor zvonuri. Justiţia uzbecă a acuzat-o că face parte dintr-un grup criminal ce controlează active în douăsprezece ţări, printre care proprietăţi la Londra, în Dubai, un castel lângă Paris sau o vilă pe Coasta de Azur la Saint-Tropez.

Un timp prezentată drept succesoarea tatălui său în fruntea acestei foste republici sovietice, Gulnara Karimova a căzut în dizgraţie după ce l-a comparat pe Islam Karimov cu Stalin şi le-a atacat public pe mama şi sora sa.

Fost ambasador al ţării sale la ONU, dar de asemenea cunoscută pentru organizarea de spectacole de modă, lansarea unei linii de bijuterii sau interpretă de cântece pop, în special cu actorul francez Gerard Depardieu, ea a fost citată în cazuri de corupţie la scară largă în multe ţări, în Europa şi în Statele Unite.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News