Masoneria mondială va fi condusă de nașul lui Zgonea. Afaceri cu oligarhi ruși foști în GRU
- Mihnea Tăl ău
- 12 iunie 2019, 08:52
România va prelua din 2020 preşedinţia Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian, pentru o perioadă de cinci ani, prin Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33°. Noul preşedintele al Conferinţei Mondiale este nașul de cununie al fostului lider PSD, Valeriu Zgonea.
El este totodată un personaj apropiat de oligarhii Kremlinului și asociat în afaceri cu un fost agent al serviciului militar sovietic, GRU.
În ţara noastră, Ritul este condus de către Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33, care urmează să preia, în numele României, postul de preşedinte al Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian, începând din 23 mai 2020 şi până în 2025, scrie Flux24.
Stelian Nistor, fost proprietar al Iulius Mall Suceava, un fost actor a fost director al teatrului Nottara de unde a fost dat afară în urma unui scandal.
Presa a consemnat că în 2008 Nistor este asociat într-o firmă de transporturi cu Boris Golovin, fost ofițer GRU, serviciul militar de informații sovietic, reprezentant în România al oligarhilor ruși Oleg Deripaska și Igor Ziuzin, doi oligarhi ai Kremlinului, relata recent bn24.ro.
Ziuzin controlează grupul OAO Mechel din care fac parte COS Târgoviște și Industria Sârmei Câmpia Turzii.
Nașul lui Zgonea este asociat majoritar (65%) la firma Niso TransEurope SRL București, alături de deputatul PSD de Bacău Lucian Șova (35%), fost director în Ministerul Transporturilor.
Societatea lui Nistor controlează și societățile Regional Romlines și este acționar în Romcar Russian Buses SA București – deținută în proporție de 98,5% de același Boris Golovin.
Nistor a confirmat asocierea cu Golovin, explicând că o firmă la care este el acționar este acționară la la o firmă de-a acestuia. „Ce afaceri să avem? Poate de spionaj”.
Boris Golovin a recunoscut că este în România reprezentantul lui Oleg Deripaska. De asemenea a admis că a lucrat la GRU: „Si dacă am lucrat ce? E o poveste. O poveste frumoasă”
Oleg Deripaska are o avere estimată în 2015 la 5,5 miliarde de dolari și deține cea mai mare companie de prelucrare a aluminiului din lume.