Senatorul Titus Corlățean despre situația din Republica Moldova : ”Soluția firească în baza deciziilor Curții Constituționale din Republica Moldova este întoarcerea la popor. Adică alegeri anticipate”

Senatorul Titus Corlățean despre situația din Republica Moldova : ”Soluția firească în baza deciziilor Curții Constituționale din Republica Moldova este întoarcerea la popor. Adică alegeri anticipate”

Senatorul social-democrat Titus Corlățean a declarat azi că soluția alegerilor anticipate în Republica Moldova este, în esență, corectă.

Fostul ministru de Externe al României atrage atenția că deciziile Curții Constituționale de la Chișinău trebuie respectate de toți actorii politici internaționali, cei care oricum susțin respectarea statului de drept.

Nu în ultimul rând, politicianul social-democrat a trimis săgeți către Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Extrene și Politici de Securitate. 

Contextul e legat de ideea care s-ar vehicula în unele foruri de la Bruxelles, anume de-a se evalua deciziile Curții Constituționale din Republica Moldova.

Corlățean a răspuns astfel întrebăririlor jurnaliștilor în legătură cu situația politică deosebit de tensionată de la hotarul nostru de est.

”Regula numărul unu. În astfel de situații, mai ales că vorbim de Republica Moldova și toată încărcătura strategică și profund românească în relațiile între România și Republica Moldova, trebuie lăsate la o parte toate interesele politice de grup, ideologice, și trebuie promovată o poziție comună, consolidată, a statului român, între instituțiile statului român. Mă refer în primul rând la Președinție, Guvern și Parlament. 

Poziția trebuie să fie exprimată pe o voce unică, nu doar de președinte, că nu e singurul  reprezentant în politica externă, dar e nevoie de o poziție unitară. 

Regula numărul doi. Ceea ce altora li se cere în mod constant, inclusiv României, în mod constant, respectarea statului de drept, asta însemnând și respectarea deciziilor Curții Constituționale, această chestiune trebuie tratată în plan intern în Republica Moldova și din plan extern fără selectivitate. Adică uneori ne convine să fie respectate deciziile Curților Constituționale, alteori nu.

Ori în situația în care au existat trei luni la dispoziție pentru a se face orice fel de negociere și de alinațe și aceste trei luni nu au fost fructificate, singura autoritate care are această competență într-un stat democratic, să calculeze termenele, să ia decizii, este Curtea Constituțională. 

Această idee de a cere Comisiei de la Veneția de a propune, de a face o evaluare asupra deciziilor Curții Constituționale din Republica Moldova este o chestiune care pe mine mă surprinde, chiar șochează. 

Comisia de la Veneția este un organism important de experți europeni independenți care formulează recomandări importante, dar ele sunt recomandări, și în niciun caz nu trebuie transformată într-o autoritate suprastatală.

Deci deciziile Curții Constituționale, ne plac sau nu ne plac, trebuie respectate de toată lumea.

Ori dacă acest apel, care este corect, la calm, la reținere, la dialog politic nu dă rezultate într-un sens predictibil și probabil că va fi foarte dificil, soluția pe baza deciziei Curții Constituționale dintr-un alt stat care trebuie respectă de toți actorii politici, inclusiv de Comisia Europeană și de Bruxelles, și de înaltul reprezentant, doamna Mogherini, atunci soluția firească în baza deciziilor Curții Constituționale din Republica Moldova este întoarcerea la popor. Adică alegeri anticipate. Asta am spus-o încă de acum trei zile”.

Pe de altă parte, Titus Corlățean consideră că alianța forțelor pro-europene din Republica Moldova cu socialiștii este una mai degrabă împotriva naturii. 

Politicianul român face referire la acele legături caare ar exista între socialiștii moldoveni, inclusiv președintele statului, Igor Dodon, și Federația Rusă.

”Există poziții care ascund interese politice. Și în politica asta mare totdeauna au fost interese politice, unele mai strategice. Și adesea am observat că mari jucători, mari puteri, își pot da mâna pe deasupra altora, fără să țină cont de necesitatea de a respecta, ca să citez îndemnul tuturor actorilor internaționali ”regulile statului de drept”. 

Statul de drept, așa cum funcționează și în Italia, la doamna Mogherini, și la Berlin, și la Paris și în SUA, și în toate țările europene, trebuie să funcționeze și în România și în Republica Moldova, înseamnă deciziilor Curții Constituționale. Fie că ne plac, fie că nu ne plac. 

Situația este complicată în Republica Moldova. Interesul României profund este de-a avea la frontiera noastră, care este o frontieră UE și NATO, un stat care să beneficieze în continuare de stabilitate, de a găsi soluții constituționale, și în general cei care au legitimitate prin vot. 

De ce nu alegeri anticipate, dacă asta vrea Curtea Constituțională? Și mai ales continuitatea proiectului european al Republicii Moldova.

Pun și eu o întrebare retorică. Își imaginează cineva, inclusiv forțe politice din Republica Moldova, cu identitate și proiect pro-european, asumate și declarate, care fac coaliție sau doresc să facă coaliție cu socialiștii din Republica Moldova, care sunt oamenii lui Putin, și care în aceste zile, am văzut, avându-l chiar pe șeful statului, Igor Dodon, om care depinde de finanțarea Moscovei, om care cerea și punea presiune pe un alt lider politic din Republica Moldova, poate fi mogul, poate fi supramogul, poate fi extrem de păcătos, dar forțându-l de a semna un acord politic care să ducă la federalizarea Republicii Moldova.

Întrebarea pe care o pun eu e cum poate fi garantată continuitatea unui proiect european făcând alinață cu astfel de entități politice care sunt subordonate Moscovei, și cum poate fi garantată statalitatea Republicii Moldova când intri într-un astfel de joc?! 

Eu cred că nu pot fi garantate”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News