MApN precizează că ministrul Leș nu-l are consilier pe Cătălin Adrian Moraru

MApN precizează că ministrul Leș nu-l are consilier pe Cătălin Adrian Moraru

În urma apariției pe site-ul evz.ro a articolului “Noii stăpâni la Marea Neagră. Tenebrele unei afaceri cu rădăcini până-n Constanța. Asasinate și atentate cu zeci de morți. Conexiunile dubioase din jurul ministrului Leș”, ne-a contactat la redacție domnul Cătălin Adrian Moraru, care era prezentat în calitate de consilier personal al ministrului Apărării Naționale, Gabriel Leș.

Domnul Cătălin Adrian Moraru ne-a făcut următoarea precizare: „Nu am fost niciodată angajat pe postul de consilier personal al ministrului Gabriel Leş, dupa cum reiese din adresa nr. M 1019 din data de 11.04.2019 emisă de Ministerul Apărării Naționale, şi implicit, toate afirmaţiile derivate din această informaţie falsă sunt lipsite de fundament, fiind simple supoziţii şi defăimări şi sunt de natură să cauzeze un prejudiciu grav, moral şi de imagine subsemnatului”.

Articolul apărut pe evz.ro cita informații din materialul publicat pe site-ul Ziua News, cu titlul Operațiunea „Corveta Multirol”: Gabriel Leș e implicat intr-un caz de atingere a Siguranței Naționale cu implicații împotriva statului. MApN a fost penetrat de agenți de influență din structuri ostile României.

 

Ne puteți urmări și pe Google News