Kelemen Hunor se întâlnește cu Iohannis. Discuții privind referendumul pentru justiție: „Acest lucru înseamnă că ar trebui să ştim şi paşii următori”
- Alex Dumitrescu
- 8 aprilie 2019, 18:20
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că formațiunea acestuia se va prezenta la consultările de la Cotroceni pe tema referendumului inițiat de președintele Klaus Iohannis.
„Vom spune punctul nostru de vedere, nu ştim întrebările, ştim domeniul. Noutăţi nu avem. Orice referendum în România are o finalitate neprevăzută. Şi de ce? Fiindcă noi, în afară de referendumul pentru modificarea Constituţiei, orice referendum este consultativ şi nu este, aşa cum e în alte state, dacă se ajunge la un anumit nivel de prezenţă, obligatoriu. Deci, din acest punct de vedere, este bine să ştim ce cred cetăţenii despre un anumit subiect, este bine să fie şi întrebarea pusă în aşa fel încât să fie destul de generală şi politică, nu tehnică, dar, dacă trebuie amendată Constituţia după referendum, acest lucru înseamnă că ar trebui să ştim şi paşii următori”, a declarat Kelemen Hunor.
El a mai spus că referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis nu va avea un efect juridic imediat.
„Dacă vorbim de ordonanţă de urgenţă, unde eu am un punct de vedere categoric de ani de zile, atunci, fără amendarea Constituţiei, referendumul nu va avea un efect juridic imediat, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să ţii cont pe parcurs, atunci când vei avea ocazia să amendezi Constituţia, de rezultatul referendumului, dar nu pe 26 mai se va întâmpla acest lucru. (...) Eu susţin orice referendum, eu cred că din când în când, în anumite chestiuni importante, trebuie să întrebi şi pe cetăţeni, să ştii ce cred despre acest subiect”, a mai explicat liderul UDMR.
Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a trimis o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la consultări joi şi vineri la Palatul Cotroceni pe tema situaţiei din Justiţie, informează Agerpres.