Giganții tehnologiei, obligați să împartă veniturile cu artiștii și jurnaliștii
- Tudor Borcea
- 26 martie 2019, 15:18
Parlamentul European aprobă noi reguli privind drepturile de autor în mediul digital.YouTube, Facebook și Google News sunt câteva din companiile de internet care vor fi cel mai mult afectate de noua legislație.
Potrivit acordului care include prevederi referitoare la protejarea libertății de expresie, autorii și editorii de presă vor putea negocia drepturile de autor cu giganții internet, a comunicat Parlamentul European.
Eurodeputații au adoptat directiva în sesiunea plenară cu 348 voturi pentru, 274 împotrivă și 36 abțineri. Acest vot marchează finalul procesului legislativ pentru Parlamentul European, început în anul 2016. Statele membre vor trebui acum să aprobe decizia în următoarele săptămâni. Dacă statele membre vor accepta textul propus de Parlament, acesta va intra în vigoare în urma publicării în Jurnalul Oficial, iar statele membre vor avea 2 ani pentru a transpune directiva la nivel național.
Directiva vizează să asigure aplicarea legislației privind drepturile de autor de lungă durată și în cazul mediului digital. YouTube, Facebook și Google News sunt câteva din companiile de internet care vor fi cel mai mult afectate de noua legislație.
Directiva dorește de asemenea să asigure faptul că internetul va rămâne un spațiu de libertate a expresiei.
Directiva va consolida șansele deținătorilor de drepturi, în special muzicieni, artiști interpreți și scenariști („creatori”), ca și ale editorilor de presă, de a negocia acorduri mai bune privind plata pentru utilizarea lucrărilor lor atunci când sunt încărcate pe platformele de internet. În practică, platformele de internet devin responsabile în mod direct pentru conținutul încărcat pe site-urile lor, iar editorii de știri vor primi automat dreptul de a negocia înțelegeri în numele jurnaliștilor lor pentru articolele utilizate de către agregatorii de știri.
Garantarea libertății de expresie
Numeroase prevederi sunt create în mod special pentru a asigura faptul că internetul va rămâne un spațiu de libertate a expresiei.
Fragmente din articolele de știri pot fi în continuare partajate ca până acum, întrucât acestea sunt în mod explicit excluse din scopul directivei. Pe de altă parte, directiva conține totuși și prevederi care să prevină abuzurile agregatorilor de știri. “Fragmentul” poate să apară deci în fluxul de informații al Google News, de exemplu, sau atunci când un articol e partajat pe Facebook, cu condiția să fie “foarte scurt”.
Încărcarea de lucrări protejate în scopuri precum citarea, critica, recenzia, caricatura, parodierea sau pastișele sunt protejate și mai mult decât până acum, asigurând că meme-urile și GIF-urile vor fi disponibile și pot fi partajate pe platformele de internet.
Multe platforme online nu vor fi afectate
Textul precizează de asemenea că încărcarea de opere în enciclopediile online în scopuri non comerciale, precum Wikipedia, sau platformele de software cu sursă deschisă, precum GitHub, sunt automat excluse din scopul legislației. Platformele nou-înființate vor fi obiectul unor obligații mai reduse decât cele deja existente.
Autorii și artiștii interpreți vor putea să ceară plata unei remunerații suplimentare de la exploatatorul drepturilor lor atunci când suma stabilită inițial este disproporționat de mică în comparație cu beneficiile avute din distribuția lucrărilor lor.
Directiva dorește de asemenea să faciliteze folosirea materialelor cu drept de autor în scopul cercetării efectuate prin intermediul prelucrării de text și date, eliminându-se astfel un dezavantaj competitiv important cu care se confruntă în prezent cercetătorii. Se stipulează faptul că restricțiile cauzate de drepturile de autor nu se aplică conținutului utilizat în scop educațional sau pentru ilustrare.
Nu în ultimul rând, directiva permite de asemenea folosirea gratuită a materialelor cu drept de autor în scopul conservării patrimoniului cultural. Operele aflate în afara circuitului comercial pot fi folosite atunci când nu există un organism de gestiune colectivă care să poată emite licențe.
Cum schimbă această directivă status quo-ul
În prezent, companiile de internet nu sunt interesate să semneze acorduri de licență cu deținătorii de drepturi, deoarece ei nu se consideră responsabili pentru conținutul pe care îl încarcă utilizatorii. Ei sunt obligați doar să retragă conținut care încalcă drepturile de autor atunci când un deținător de drepturi le cere acest lucru. Totuși, această procedură e dificilă și nu garantează venituri corecte pentru deținătorii de drepturi. Companiile de internet sunt acum responsabile, ceea ce va crește șansele deținătorilor de drepturi (în special muzicieni, artiști interpreți, cât și editorii de presă și jurnaliștii) de a obține acorduri corecte de licență și, prin urmare, o remunerație corectă pentru utilizarea lucrărilor lor în mediul digital.
Raportorul Axel Voss (EPP, Germania) a declarat:
“Această directivă este un pas important pentru a corecta o situație care a permis câtorva companii să câștige sume imense de bani, fără a remunera în mod corect mii de artiști și jurnaliști pentru munca lor. În același timp, textul adoptat conține numeroase prevederi care vor garanta că internetul rămâne un spațiu de liberă exprimare. Aceste prevederi nu erau necesare în sine, deoarece ele nu vor crea noi drepturi pentru deținătorii de drepturi. Cu toate acestea, am ținut cont de îngrijorările exprimate și am decis să acordăm o dublă garanție pentru libertatea de expresie. Meme-urile, GIF-urile, fragmentele sunt acum mai protejate ca oricând. Sunt de asemenea bucuros că textul acordului de azi acordă o atenție specială start-up-urilor. Companiile lider de mâine sunt start-up-urile de azi și diversitatea depinde de numărul de companii inovative, dinamice, tinere. Este o directivă care protejează viața oamenilor, democrația, prin protejarea unui peisaj media divers, consolidează libertatea de expresie și încurajează noile companii și dezvoltarea tehnologică. Acest acord pregătește internetul viitorului, un spațiu de care să poată profita oricine, nu numai câțiva mai puternici.”