Scenariul din Siria se repetă? Putin, desant militar în Venezuela

Scenariul din Siria se repetă? Putin, desant militar în Venezuela

Rusia a trimis două avioane cu 99 de soldați și „consilieri militari” în capitala venezueleană Caracas, pe fondul unei tensiuni crescânde în această țară din America latină. La bordul unuia din avioane se afl a și șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale lui Putin, generalul Vasili Tonkoșkurov.

Sosirea celor două avioane, sâmbătă, a intervenit în contextul în care liderul opoziției venezuelene, Juan Guaido, care s-a autoproclamat președinte interimar al țării, le-a cerut, duminică, partizanilor săi să se pregătească să preia puterea.

Rusia, care sprijină guvernul președintelui Nicolas Maduro, a avertizat anterior că nu va permite o revoluție susținută de Statele Unite în Venezuela, notează Moscow Times. Militarii ruși au sosit la Caracas pentru a discuta în cadrul „cooperării militare în curs dintre cei doi aliați”, a anunțat duminică un responsabil venezuelean. „Se află în vizită pentru a discuta aspecte de mentenanță, instruire și strategie”, a declarat sursa citată.

În decembrie anul trecut, Rusia a trimis două bombardiere strategice Tu-160 în Venezuela timp de mai multe zile pentru a-și manifesta susținerea pentru Maduro, care a respins cererile SUA și a altor zeci de state de a demisiona. Potrivit datelor zborurilor celor două avioane este vorba de un avion de linie Il-62 și un avion cargo An-124 Ruslan, unul din cele mai mari avioane de transport produse în lume, care au părăsit Rusia cu destinația Caracas. Potrivit site-ului Flightradar 24, aparatul Il-62 a făcut o escală în Siria, țară unde Putin îl susține pe președintele Bashar al Assad. Șeful Statului Major al Forțelor Terestre rusești, generalul Vasili Tonkoșkurov, 99 de militari și 35 tone de echipament se aflau la bordul avioanelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Contracte tehnico-militare

Rușii au fost primiți de șeful cooperării internaționale pentru integrarea Venezuelei, Marianne Mata, șeful poliției venezuelene, Edgar Colin Reyes, și reprezentanți ai ambasadei ruse la Caracas, informează Sputnik. Potrivit agenției Sputnik, zborurile au adus și funcționari care au sosit pentru „schimburi de consultări, citând o sursă din cadrul ambasadei Rusiei. „Rusia are diferite contracte care sunt în curs de realizare, contracte cu caracter militar tehnic”, a declarat sursa respectivă. Avioanele au sosit la trei luni după ce Moscova și Caracas au organizat în Venezuela exerciții militare pe care Maduro le-a apreciat ca un semn de consolidare a relațiilor bilaterale și pe care SUA le-a criticat drept intervenționiste în regiune.

„Omuleții verzi” și în Caracas?

În grava criză economică și politică în care Maduro a scufundat Venezuela, el este susținut de Rusia și China, principalii creditori au guvernului de la Caracas.

Rusia și-a exprimat preocupările față de o intervenție militară americană în Venezuela. SUA afirmă că se vor concentra pe eforturi economice și diplomatice pentru a-l îndepărta pe Maduro, dar președintele Donald Trump a declarat că „toate opțiunile sunt pe masă”. Unii observatori fac o paralelă între sprijinul acordat președintelui sirian Bashar al-Assad de către Putin și cel acordat lui Maduro. După „primăvara arabă” din 2011, Moscova a susținut constant guvernul lui Assad, impunânduși veto-ul pentru a împiedica intervențiile în Siria cerute de Consiliul de Securitate al NATO până când, în 2015, Assad i-a cerut oficial Rusiei să-i apere guvernul, amenințat de ample acțiuni de protest. Lansată oficial contra ISIS, interevenția militară rusă i-a țintit în special pe rebelii sirieni care luptau impotriva regimului Assad. Asociată la sol cu milițiile siriene și străine conduse de Iran, intervenția i-a permis lui Putin să controleze situația din Siria. Unde, la fel ca în Venezuela, a trimis înainte „consilieri” militari. În privința unul conflict militar în Venezuela ce ar implica taberele americană și rusă, observatorii apreciază că un front venezuelean i-ar oferi lui Putin similitudini cu cel din Ucraina și până la apariția „omuleților verzi” în Cacaras ar fi doar o chestiune de timp.