Mesaje cu subînțeles din PSD pentru Tudorel Toader. Un lider important din partid îi transmite să se trezească
- Alex Dumitrescu
- 10 martie 2019, 20:43
PSD continuă să trimită semnale către ministrul Justiției, Tudorel Toader. Liderul PSD Dolj, senatorul Claudiu Manda, a declarat duminică, la Antena 3, că există nemulțumiri în partid și nu știe dacă Tudorel Toader va rămâne în funcție.
„Sunt foarte mulți colegi din PSD supărați, pentru că nu avem timp să discutăm și de alte subiecte, despre PNDL, despre creștere economică, despre salarii, pensii, lucruri bine făcute, pentru că trebuie să răspundem mereu la întrebări pe lucruri din aceastea, se dă o ordonanță, se modifică ordonanța, că de ce se modifică. Lucrurile acestea trebuie inchise. Au ajuns si studentii sa se planga ca nu au fost consultati. Nu putem sa mai discutam de altceva”, a declarat Claudiu Manda.
Recent, Claudiu Manda a declarat că ar fi votat moțiunea simplă depusă de Opoziție împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader.
„Nu știu dacă va pleca sau nu. Sper să se trezească!”, a spus Manda.