Imprimeriile strategice ale Statului Român sunt propuse la vânzare. Ce va face ministrul Culturii ...
- Mihai Şoica
- 18 februarie 2019, 10:44
Statul Român mai are în prezent trei imprimerii oficiale, situate în București, Cluj și Oradea. A mai existat una la Craiova, dar terenul acesteia a fost vândut unor rechini imobiliari, dosarul fiind pe rol la DNA, de mai bine de trei ani.
Oficial, imprimeriile oficiale funcționează în cadrul Companiei Naționale Coresi, societatea aflată în insolvență, procedură judiciară condusă de societatea Vitrix SRL, administrator special fiind Pavel Avrămoiu.
De curând, mai exact în data de 14 februarie 2019, la Ministerul Culturii, administratorul special a trimis o invitație, motivată, în care a solicitat pentru data de azi, luni, 18 februarie 2009, o întâlnire cu factorii de decizie, prin care solicită nici mai mult nici mai puțin decât închiderea punctelor de lucru de la Oradea și Cluj, precum și reducerea activității la punctul de lucru din București.
Datele prezentate de administratorul special arată că Ministerul Culturii, care este acționar sută la sută, la Imprimeriile Coresi, nu a făcut mare lucru în ultimii ani pentru salvarea situației critice. Acest lucru o recunoaște chiar Pavel Avrămoiu. ”Respectarea prevederilor din planul de reorganizare ... duce inevitabil la falimentul companiei, motiv pentru care v-am solicitat sprijin și v-am comunicat noile propuneri pentru modificarea planului de reorganizare astfel cum rezultă din anexa atașată”.
Aceste propuneri invocate de administratprul special vizează reducerea activității companiei, concedieri masive și vânzarea de terenuri. ”Vânzarea tuturor activelor care concură la realizarea obiectului de activitate. Disponibilizarea personalului de la Sucursala Cluj și Oradea. Menținerea unor puncte de vânzări pentru menținerea clienților de la Sucursala Cluj și Oradea și efectuarea lucrărilor la tipografia din sediul central. Disponibilizarea personalului excedentar de la centrul din București. Achiziția unei mașini de finisaj/legare carte, în regim de urgență”.
Vânzarea terenurilor nu este o soluție
Imprimeriile Statului Român dețin în proprietate mai multe terenuri în valoare de câteva milioane de euro. Astfel, un teren de 1.905 mp, din Piata Presei Libere, în valoare de 5.12 milioane lei, teren și construcții în Bacău, evaluate la 1.58 milioane lei sau construcții apartamente în Cluj Napoca, în suprafață de 829 mp, cu prețul de 3.38 milioane lei, nu sunt în măsură să acopere datoriile societății. Acest lucru este recunoascut chiar de Avrămoiu. ”Valoarea creanțelor cuprinse în planul de reorganizare și conform programului de plăți care a început cu luna ianuarie 2019, este în vaoare de 17.7 milioane lei, conform tabelului definitiv de creanțe, iar în prezent societatea are debite în valoare de 34.4 milioane lei, astfel că în perioada de reorganizare s-au acumulat crențe curente în valoare de 16.7 milioane lei. Astfel că, în situația în care s-ar valorifica toate activele cuprinse în Planul de Reorganizare la valoarea rapoartelor de evaluare s-ar acoperi numai creanțele cuprinse în plan, nu și creanțele curente acumulate în perioada de reorganizare, până la data numirii subsemnatului ca Administrator special”.
Ministerul Culturii: nu va nicio vânzare
La ședința de azi ar trebui să se discute tocmai despre viitorul acestor imprimerii unde Statul Român tipărește manuale școlare sau buletine de vot, precum și orice alte documente speciale. Oficialii Companiei susțin că soluții ar exista dar trebuie facuți câțiva pași importanți pentru a scoate societatea din procedura judiciară în care se află.
Reporterul EvZ a trimis o solicitare de informații la Ministerul Culturii, prin care au fost cerute informații care se referă la planul de viitor privind aceste imprimerii precum și dacă acestea vor fi vândute. ”În ceea ce privește vânzarea activelor companiei, (Imprimeria Ardealului Cluj Napoca, Imprimeria de Vest Oradea și Imprimeria de la sediul central București), aceasta este posibilă doar în cazul în care este prevăzută în planul de reorganizare aprobat potrivit procedurii menționate mai sus. Ministerul Culturii și Identității Naționale nu a dat mandat reprezentantului în AGA, pentru a aproba un plan de reorganizare în care să fie prevăzută vânzarea activelor la care se face referire”, a transmis Minsiterul Culturii.