METEO. Prognoza ANM. Vreme ANORMALĂ pentru luna IANUARIE
- Gabriel Valentin
- 18 ianuarie 2019, 06:01
Astăzi vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în a doua jumătate a lunii ianuarie în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în dealurile subcarpatice din sud şi est.
Cerul va prezenta înnorări temporare în regiunile vestice, nordice şi centrale unde, mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ.
Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare în Maramureş, Transilvania şi Moldova şi mai ales ploi şi lapoviţă în Banat, Crişana şi pe arii restrânse în Oltenia.
În restul teritoriului cerul va fi parţial noros şi mai ales dimineaţa şi noaptea în zonele joase local va fi ceaţă şi izolat burniţă. Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 10 grade, valorile cele mai ridicate fiind în dealurile Munteniei. Minimele termice vor fi cuprinse între -6 grade în estul Transilvaniei şi 2 grade pe litoral şi în sud-vestul Olteniei.
Presiunea atmosferica va creşte în a doua parte a intervalului, mai întâi în vestul, centrul şi nordul ţării apoi şi în rest.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi în cursul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimã de -2...-1 grad, valori mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei. Mai ales dimineaţa se va semnala ceaţă. Presiunea atmosferică va creşte spre sfârşitul intervalului.