Monstrul de la catedră. Profesor judecat după ce a tras de păr şi a ciupit o fetiţă
- Catalin Dumitrescu
- 16 iulie 2019, 14:40
Un profesor de sport de la Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi purtare abuzivă. Victimele cadrului didactic au fost o fetiţă de clasa a II-a şi mama ei. Cadrul didactic are 61 de ani şi se numeşte R.M.B.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, faptele au fost comise la data de 6 noiembrie 2018. Astfel, în data amintită, în timpul orei de sport, în intervalul orar 8.00-8.30, profesorul a agresat-o fizic şi verbal pe fetiţa de clasa a II-a şi la aceeaşi dată, în jurul orei 11.40, la finalizarea programului, a lovit-o pe mama fetei cu palma peste faţă şi cu un mop în zona umărului.
Anchetatorii au stabilit că în timpul orei de sport, cadrul didcatic a jignit-o pe fetiţă, a tras-o de păr şi a ciupit-o de faţă, după care a smucit-o, în momentul în care copila a început să plângă. Fetiţa a susţinut că profesorul a fost violent cu ea, pe motiv că nu ar fi fost atentă, afirmaţie pe care copila a negat-o. Spusele fetei au fost susţinute şi de mama unui alt copil căreia acesta i-a povestit după ore ce s-a întâmplat în ziua respectivă la şcoală cu a lui colegă. Femeia a mai declarat şi că profesorul ar mai fi venit şi băut la ore, dar şi că a mai avut un comportamnet violent şi faţă de alţi copii.
În aceeaşi zi, la ora 11.30, mama fetei a venit să o ia pe aceasta de la şcoală şi astfel a aflat că fiica ei a fost agresată de cadrul didactic. Femeia a informat conducerea şcolii, iar la plecare, pe holul unităţii de învăţământ s-a întâlnit cu profesorul pe care l-a întrebat de ce i-a agresat fetiţa. Conform celor reţinute în rechizitoriu, în momentul în care femeia i-a adresat întrebarea, cadrul didactic a devenit recalcitrant, i-a băgat mâna în gât şi a lovit-o cu palma peste barbă. Apoi, cadrul didactic a pus mâna pe un mop folosit la curăţenie şi a lovit-o pe femeie cu el peste umăr. Aspectele cu privire la incidentul petrecut în holul şcolii au fost confirmate şi de o îngrijitoare care a intervenit pentru a aplana conflictul, dar şi de un alt cadru didactic care a văzut când femeia era lovită cu mopul şi a intervenit şi el pentru a-şi calma colegul.
La audieri, inculpatul nu a recunoscut fapta. Cu privire la incidentul în care a fost implicată fetiţa, bărbatul a afirmat că fata nu era atentă şi doar a întrebat-o de ce face panaramă, adăugând că nu-şi aminteşte să o fi lovit. Referitor la incidentul cu mama fetiţei, cadrul didactic a spus că femeia a fost cea care a vrut să-l lovească cu mopul, moment în care el i l-a luat din mână şi i l-a aruncat pe jos, fără să o şi lovească cu el.
Cele două persoane vătămate nu se constituie părţi civile în dosarul care a fost deja înregistrat pe rolul Judecătoriei Focşani şi are ca obiect “purtarea abuzivă”.