România politică este preocupată astăzi, în mod aproape obsesiv, pe de o parte de rezultatul alegerilor locale şi înfrângerea năucitoare a Partidului Democrat Liberal, iar pe de altă parte de disputa sterilă, formalizată şi aproape dogmatică în jurul problemei - cine reprezintă România la Consiliul European de la Bruxelles.
Ambele probleme au importanţa lor. Alegerile au reaşezat România arătându-ne tuturor cât de ilegitimi au fost cei care ne-au condus până de curând, cât de doritori sunt românii de schimbare, cum aroganţa, obrăznicia şi dezinteresul guvernanţilor faţă de guvernaţi nu pot să rămână nepedepsite.
În ceea ce priveşte dezbaterea privind reprezentarea la Consiliul European observăm ceva aproape fără precedent - preşedintele Băsescu se comportă la fel ca şi primarul Boc, dovedind amândoi că realitatea în care trăiesc e din ce în ce mai departe de realitatea noastră, a celorlalţi. Astfel, domnul Boc ne explica în urmă cu două zile cum votul din 10 iunie nu exprimă nimic altceva decât rezultatul neînţelegerii de către romani a meritelor Partidului Democrat Liberal, cel care "ne-a trecut prin criză". Preşedintele Băsescu pe de altă parte, ne duce în detalii tehnice privind funcţionarea instituţiilor româneşti, făcându-se că nu înţelege un fapt cât se poate de simplu pentru oricare dintre noi - cine ne reprezintă la Bruxelles este rezultatul unei decizii politice, iar în România susţinătorii domnului Băsescu nu mai au în niciun fel capacitatea de a determina o decizie politică în favoarea Domniei Sale.
Dar de fapt nu acesta era subiectul la care vroiam astăzi să mă refer, întrucât în lumea în care trăim se întâmplă lucruri cu mult mai grave, înfiorătoare chiar. Am văzut ieri dimineaţă imagini care arătau numărul mare al victimelor masacrelor din Siria, am citit relatarea evenimentelor, am văzut-o pe Hillary Clinton cerând cu fermitate Rusiei să nu mai furnizeze armament regimului de la Damasc. Şi cu toate acestea masacrele continuă, Siria oficială continua să primească arme, copii şi tineri sirieni sunt în fiecare zi asasinaţi, iar victimele din ce în ce mai numeroase ale unui regim anacronic şi dement sunt numai contabilizate de către comunitatea internaţională fără ca aceasta să reacţioneze în mod real. România se declară în toate ocaziile aliatul cel mai consecvent al Statelor Unite, dar nu îndrăzneşte să-l expulzeze pe ambasadorul Sirian de la Bucureşti. România face parte dintre ţările care au deja victime înregistrate în Siria, atâta vreme cât cele două tinere ucise aveau şi cetăţenie romană.
Ce face statul român? Încă şi mai grav, ce face societatea civilă dintr-o tară membră a Uniunii Europene şi a Tratatului Atlanticului de Nord ca România? Aşteaptă alături de mulţi alţi locuitori ai acestei planete din ce în ce mai interconectate, aşteaptă deci ca mai marii lumii să negocieze şi să restabilească echilibrele globale într-o zonă extrem de tensionată cum este Orientul Mijlociu. Între timp în Siria mor oameni.
Recomandările noastre
