7 miliarde de euro pentru armamentul UE. Fondul European de Apărare devine operațional

Element central al aspirațiilor de apărare ale UE, Fondul European de Apărare este operațional de la 1 ianuarie. În valoare de 7 miliarde euro pentru perioada 2021-2027, ar trebui să le permită industriașilor europeni să lucreze la proiecte comune de armament.

În cele din urmă, obiectivul este îmbunătățirea interoperabilității echipamentelor militare ale statelor membre și consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene.

Fondul European de Apărare este un program al UE destinat finanțării cercetării și dezvoltării de programe industriale în domeniul apărării. Cu un buget de 7 miliarde de euro pentru perioada bugetară 2021-2027.

Față de 13 miliarde propuse inițial, este primul fond european dedicat în întregime apărării.

Prima referire reală la acest fond de apărare datează de la rostirea discursului privind starea UE. Discurs susținut de președintele Comisiei Europene în septembrie 2016 .

Jean-Claude Juncker promite atunci „ înainte de sfârșitul anului, crearea unui Fond european de apărare, pentru a stimula activ cercetarea și inovarea ”.

Două luni mai târziu, Comisia Europeană a propus un plan European de acțiune în domeniul apărării. Având ca scop scop crearea în următorul buget multianual a unui Fond European de Apărare, scrie touteleurope.eu.

„În vederea ajutării statelor membre să își sporească eficiența cheltuielilor pentru capacitățile comune de apărare”. „Să consolideze securitatea cetățenilor europeni și să promoveze o bază industrială competitivă și inovatoare”.

Cercetare și investiție

Între timp, două programe sunt propuse de executivul european pentru a iniția cooperarea între producători.

Și pentru a sublinia două principii care vor structura viitorul Fond de Apărare: componenta „cercetare” și componenta „investiție”.

Acțiunea pregătitoare privind cercetarea în domeniul apărării a fost fondată în 2017.

Cu un buget de 90 de milioane euro pe trei ani, programul proiectul de cercetare își propune să testeze și să demonstreze interesul nivelului european pentru finanțarea cercetării în domeniul apărării.

Este primul din acest domeniu care este finanțat integral de UE cu bani comunitari.

Programul european de dezvoltare a industriei de apărare a fost adoptat în iulie 2018. El se ocupă de componenta „investiție”.

Are un buget de 500 de milioane de euro pe doi ani. Este cofinanțat între UE și statele membre.

Obiectivul său este de a consolida competitivitatea și eficiența industriei de apărare.

Cele două programe trebuie să meargă mână în mână cu instituirea cooperării structurate permanente  (CSP sau PESCO).

O dispoziție prevăzută din decembrie 2007 prin Tratatul de la Lisabona, dar care a rămas neexploatată până atunci.

Ar trebui să permită unui nucleu de state dispuse să stabilească o cooperare consolidată în domeniul apărării.

PESCO a fost aprobat definitiv de Consiliu în iunie 2017. Înainte de a fi lansat oficial în decembrie 2017 de 25 din cei 28 de miniștri de externe europeni. Danemarca, Malta și Marea Britanie (pe atunci încă membru al UE ) au ales să nu participe.

Cei 25 de participanți se angajează să aloce mai mult buget apărării și să lucreze mai mult împreună la diferite proiecte.

178 de sisteme de arme diferite în UE

Fondul are un dublu obiectiv. Sprijinirea investițiilor în cercetarea apărării și dezvoltarea de tehnologii și echipamente comune.

Acest lucru ar permite stimularea cooperării între producătorii de armament. Și să contribuie la crearea unei baze industriale și tehnologice de apărare (BITD) la nivel european. În spatele acestui lucru, ambiția este dublă.

Întâi, îmbunătățirea interoperabilității echipamentelor europene. Pentru a se asigura că armatele naționale au sisteme de echipamente similare și tehnologii compatibile.

Pentru că, în 2017,  existau 178 de sisteme de arme diferite în UE (comparativ cu 30 în Statele Unite).

17 modele de tancuri (comparativ cu 1 în Statele Unite). 29 de modele de distrugătoare (4 în Statele Unite). Și 20 de modele de avioane de luptă (comparativ cu 6 în Statele Unite).

Multiplicarea modelelor de arme poate pune probleme în ceea ce privesc coordonarea și eficiența pe teren.

Dezvoltarea de proiecte comune ar face posibilă evitarea multiplicării sistemelor de echipamente. Și permite  UE să aibă o piață internă mai integrată în industria de apărare.

Câștigurile așteptate de la o mai bună coordonare industrială europeană în acest domeniu sunt de ordinul a 10 miliarde de euro.

Consolidarea autonomiei strategice a UE

În al doilea rând, este vorba de consolidarea autonomiei strategice a UE.

Pentru a-și putea reduce dependența de restul lumii, în special față de SUA, în ceea ce privește achiziționarea de armamentele.

Fondul își propune să finanțeze în mod specific proiecte conduse de companii europene. Prin urmare, țările NATO care nu sunt membre ale UE nu sunt eligibile pentru finanțarea FED.

Scopul FED este de a promova proiecte transnaționale și de colaborare. Trebuie implicate cel puțin trei companii , din trei state europene diferite .

Companiile sau filialele companiilor din țări terțe ale UE nu sunt eligibile. La fel, beneficiarii Fondului și subcontractanții acestora nu trebuie să fie supuși controlului unei țări terțe sau a unor entități din țări terțe”. Cu câteva excepții (atunci când compania nu are nicio filială într-o țară UE în special).

Propunerea inițială a Comisiei prevedea că din cele 13 miliarde de euro planificate pentru perioada 2021-2027, 4,1 miliarde urmau să fie alocate cercetării.

Cu granturi de finanțare integrală (și nu neapărat cofinanțare). Restul de 8,9 miliarde ar fi fost investit în dezvoltarea de echipamente militare, de data aceasta în cofinanțare cu statele membre.

Finanțarea FED ar putea apoi să crească până la 20% din costurile pentru dezvoltarea prototipurilor. În timp ce costurile testelor și certificărilor ar fi fost acoperite până la 80% .

În plus, o cotă de 5% din buget a fost alocată cercetării tehnologice pe termen lung. Pentru a face posibilă confruntarea cu amenințări viitoare. Sau pentru a oferi superioritate strategică în domeniile tehnologice avansate.

Noua distribuție a finanțării nu a fost încă adoptată de Parlamentul European.