În realitate, pentru a fi alături de o persoană îndoliată este necesar să gestionăm propriile emoţii corect şi asumat.

 Din punctul meu de vedere este nevoie de o educație specifică încă din copilărie în legătură cu moartea și cu trecerea în neființă a unei perosane. Participarea la înmormântare aduce după sine încheierea unui proces de acceptare că persoana respectivă nu mai este şi, nu în ultimul rând, este un semn de respect, de apreciere, şi mai ales un omagiu pentru cel care a murit. Moartea este o etapă vieţii, cu toţii suntem muritori şi, mai devreme sau mai târziu, o să trecem prin ea.

Cei care pierd un om drag au nevoie de sprijin, empatie, sinceritate şi autenticitate.

1. Fii sincer!

Într-un moment dificil este important să ştim care este rolul nostru lângă persoană greu încercată. Asumarea rolului ajută la detensionarea unei situații pentru că, de cele mai multe ori, pe cei îndoliați îi ajută să vorbească despre suferința prin care trec. Cu alte cuvinte, trebuie încurajaţi să vorbească, nu să evităm să vorbim sau să refuzăm să-i ascultăm.

2. Este greșit să încercăm să-i scoatem din starea de tristețe

Chiar dacă pare deplasat, este important ca persoana îndoliată să-şi trăiască doliul. În acest caz ne putem găsi în două situaţii. Atunci când avem tendinţa să minimalizăm efectul doliului şi spune „…şi aşa era prea bătrân” sau „era prea bolnavă şi mai rău se chinuia”, de fapt îl forţăm pe cel îndoliat să îşi ascundă suferința într- un mod artificial. Chiar dacă afirmațiile de mai sus sunt reale pentru o persoană îndoliată pot fi greu de suportat. Pe de altă parte, orice doliu care nu este trăit poate să ne afecteze în timp, deci nu este corect să-l scoatem din starea respectivă pe cel îndoliat. Dolilul se consumă din punct de vedere psihologic în 6 luni, ceea ce depăşeşte 6 luni necesită consiliere psihologică.

3. Plângi dacă simţi nevoia!

Este util să ne arătăm suferinţa atunci când simţim şi, mai ales, atunci când ne manifestăm într-un mod autentic. Puţin ştiu că tensiunea este mai bine să o exhibi decât să o inhibi, pentru că cel mai bine ne descărcăm sufletul atunci când plângem. Atunci când plângem „însoţiţi”, adică împreună cu altcineva, plânsul are un rol vindecător şi este o experinţă benefică pentru cei implicaţi în acest proces.

4. Ascultă oful celui îndoliat!

Ce poate să ajute foarte mult pe cel îndoliat este disponibilitatea ta de a-l asculta, răbdarea cu care îl asculţi povestindu-i diverse despre persoana decedată şi chiar empatia pe care o poţi avea în acele momente. Cel îndoliat are nevoie să fie înconjurat de oameni, nu să se izoleze în suferinţă!

5. Liniștește-l pe cel îndoliat!

Cu siguranţă că procesul prin care trece o persoană îndoliată din punct de vedere psihologic este vast, cu treceri bruşte de la negare până la acceptare şi de la remuşcări la regrete, însă are nevoie de susţinere şi de încurajare. Nu este puţin lucru să ştii că nu rămâi singur sau că cineva îţi înţelege şi îţi respectă suferinţa.

6. Acordă-i celui îndoliat sprijin constant!

Este foarte important să nu lăsăm persoanele îndoliate singure. Deşi sunt mulţi care susţin că vor să fie singuri, în realitate le face mult mai rău acea singurătate. O parte aleg să își trăiască suferința în alcool, asta doar pentru a le inhibă durerea, alții ajung în depresie într-un timp scurt. Cei îndoliați au nevoie să rămână ființe sociale, active din punct de vedere profesional, emoțional, mai ales în cadrul familiei.

Aștept în continuare propuneri cu teme pe care doriți să le abordăm în săptămânile viitoare, pe email-ul meu, eveline_osnaga@yahoo. com.