500 de milioane dolari ca sa ajungi presedintele SUA
- Adam Popescu
- 16 ianuarie 2007, 02:00
Americanii obisnuiesc sa le spuna copiilor lor ca oricine poate ajunge presedinte, daca e destept si munceste din greu.
Lucrurile nu stau chiar asa, pentru ca, in afara calitatilor personale, este nevoie de sume astronomice pentru a ajunge la Casa Alba, releva cotidianul "New York Daily News".
Urmatoarea campanie prezidentiala se anunta a fi cea mai scumpa din istorie, este de parere Michael Toner, presedintele Comisiei electorale federale. "Ne indreptam spre o campanie care costa peste un miliard de dolari", a spus Toner.
Nebunia strangerii de fonduri electorale a luat o asemenea amploare incat un aspirant la fotoliul din Biroul Oval trebuie sa stranga 100 de milioane de dolari numai pentru a fi luat in serios. "E ca un fel de taxa de intrare de 100 de milioane", a apreciat oficialul citat.
Cheltuieli duble
Atat in tabara republicana, cat si in cea democrata, cei care spera sa obtina nominalizarea partidului pentru cursa prezidentiala au si inceput sa adune banii necesari, scrie "New York Daily News".
Astfel, fostul guvernator republican de Massachusetts, Mitt Romney, a strans intr-o singura zi, saptamana trecuta, suma de 6,5 milioane dolari. In randurile democratilor, doi potentiali candidati s-au retras deja din cursa, speriati de sumele necesare.
In opinia lui Toner, pentru alegerile din noiembrie 2008, candidatul democrat si cel republican vor cheltui cam 500 de milioane de dolari fiecare, o suma dubla fata de cele din 2004.
Televiziunile, principalul beneficiar Cheltuielile electorale sunt atat de mari incat candidatii prefera sa renunte la sumele oferite de stat, prin sistemul de finantare publica, fiind constienti ca 75 de milioane de dolari, cat este baremul, nu sunt de ajuns. Sistemul de finantare publica a fost implementat dupa scandalul Watergate, pentru a preveni coruptia, diminuand influenta sponsorilor asupra viitorului presedinte.
Pentru 2008, sumele necesare vor fi mai mari pentru ca s-a intrat mult mai devreme in campania electorala. In plus, opinia publica este foarte polarizata si e nevoie de investitii masive pentru a atrage alegatori din tabara adversa. Din bugetele electorale, un procent insemnat se duce pe spoturile televizate, devenite in ultimii ani o arma electorala de temut.