21 aprilie 1944. Luna în care a venit Unchiul Sam. Raidurile americane distrug elita flotei aeronautice române

21 aprilie 1944. Luna în care a venit Unchiul Sam. Raidurile americane distrug elita flotei aeronautice române

În primăvara anului 1944, războiul era pentru români o chestiune îndepărtată, aproape un concept.

În 4 aprilie 1944 a început bombardarea masivă și sistematică a țării de către puterile aliate. Supliciul nu a încetat decât odată cu întoarcerea armelor, la 23 august 1944. Impactul asupra populației a fost teribil.

Acest studiu încearcă să facă lumină într‑unul dintre cele mai negre capitole din istoria aviaţiei militare româneşti: bătălia aeronautică din 21 aprilie 1944, când au căzut la datorie cei mai buni piloţi de vânătoare români.

Evitat cu obstinaţie de regimul comunist, pentru care al Doilea Război Mondial începea după 23 august, episodul din trista zi de vineri 21 aprilie rămâne un element de referinţă pentru istoria naţională.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un a

La începutul anului 1944, americanii au început bombardamentele sistematice asupra obiectivelor strategice româneşti. Bombardamentele au urmat într-un ritm îngrozitor. Numai în luna aprilie au avut loc 10 bombardamente de zi: București (4 aprilie), Ploiești (5 aprilie), București și Ploiești (15 aprilie), Brașov și Turnu-Severin (16 aprilie), București și Turnu-Severin (21 aprilie), București și Ploiești pe 24 aprilie – și un bombardament experimental de noapte, 15-16 aprilie, la Turnu-Severin.

Operaţiunile au fost executate de Forţa a 15‑a Aeriană a USAAF, dislocată în Italia şi aflată sub conducerea generalului‑locotenent Nathan Twining. Încă din septembrie 1943, după ocuparea sudului Italiei de către aliaţi, această flotă aeriană a primit misiunea de a acţiona şi de a ataca centrele industriale din sudul Europei, de a distruge zona petroliferă Ploieşti, ca şi nodurile de cale ferată din Balcani.

Primul atac a avut loc pe 4 aprilie, când vânătorii români au reuşit să facă faţă inamicului. Şi asta pentru că bombardierele americane au venit fără protecţia avioanelor de vânătoare. În următoarele atacuri, din 5, 15 şi 16 aprilie, aparatele americane de vânătoare P‑38 Lightning vor însoţi bombardierele, stânjenind atacurile piloţilor de vânătoare români şi ale aliaţilor germani. Astfel, bombardierele B‑17 şi B‑24 reuşesc să lovească rafinăriile de la Ploieşti şi Câmpina, Triajul şi Gara de Nord din Bucureşti, Uzinele IAR din Braşov şi instalaţiile portuare de la Turnu Severin. Veterani ai campaniilor din Africa de Nord şi Italia, zburătorii americani din cadrul Grupului 31 Vânătoare (unitate creditată pentru intervalul august 1942 – martie 1944 cu aproape 200 de victorii aeriene) au fost aduşi să lupte împotriva escadrilelor româneşti şi germane. În primele zile ale lui aprilie 1944, membrii Grupului au intrat în componenţa Forţei a 15‑a Aeriene şi au făcut trecerea de pe avioanele tip Spitfire pe P‑51B Mustang, considerate letale pentru aviaţia inamică pe Frontul de Vest. Escadrilele 307, 308 şi 309 din cadrul Grupului 31 Vânătoare au fost amplasate la San Severo, în Italia.

„Alarmă! Toată lumea în aer!“

În prima parte a zilei de 21 aprilie, patru straturi de nori acopereau soarele, ascunzând parcă un pericol iminent. La ora 9.44, eşaloanele superioare ale aviaţiei de vânătoare române şi germane au fost informate că „mai multe sute de avioane inamice au decolat din regiunea Brindisi şi se îndreaptă spre coasta Dalmaţiei”. Între 10.10 şi 10.43, formaţiunile au trecut peste Dubrovnik şi s‑au îndreptat în două valuri spre România. La 11.06, primul val a pătruns pe la Moldova Nouă, a survolat zona Oraviţa–Reşiţa, iar la vest de Piteşti se scindează: o grupare atacă zona petroliferă, iar cealal‑tă Capitala. La ora 11.25, al doilea val a pătruns pe la Calafat, a ocolit Craiova pe la sud şi, de asemenea, s‑a divizat. O grupare s‑a îndreptat spre Ploieşti, iar cealaltă spre Bucureşti. Concomitent, 130 de avioane româneşti şi germane primesc ordin să intre în luptă. Primii care s‑au ridicat în aer au fost zburătorii Grupului 1 Vânătoare de la Roşiorii de Vede, unitate aflată sub comanda căpitanului comandor Ioan Sandu. Cele 26 de IAR‑uri 81 A (escadrilele 43, 63 şi 64) au primit ordin de decolare la 11.20 şi, câteva minute mai târziu, se aflau la 2 000 m, la nivelul plafonului inferior al norilor. La 11.35 au primit ordin de zbor şi Grupul 2, format din 34 de avioane IAR 81C, precum şi Grupul 6, cu 30 aparate de zbor. Grupul 2 Vânătoare s‑a ridicat de pe aerodromul Pipera, iar Grupul 6 de pe Popeşti‑Leordeni. Germanii au trimis în luptă 40 de aparate de zbor 39 Me‑109 G.6 şi un Ju‑88.

Măcelul din văzduh

Deasupra României se aflau trei tipuri de avioane americane: bombardierul B‑24 Liberator şi aparatele de vânătoare P‑38 Lightning şi P‑51 Mustang. Atacul fusese minuţios organizat, pentru ca rezultatele lui să fie cât mai dezastruoase. Avioanele de bombardament păstrau formaţia cu orice preţ şi reacţionau cu foc numai la distanţe mici. Vânătorii deschideau lupta de la 4–500 m, cu rafale scurte, urmărind avioanele româneşti „până la doborâre sau până dispăreau în nori”. Dacă pilotul se salva paraşutându‑se, încercau să‑l mitralieze în aer, chiar dacă exista cutuma ca omul din paraşută să fie lăsat să trăiască. Evitau lupta când erau izolaţi şi atacau numai în formaţii de 2, 4 şi chiar mai mari. În schimb, piloţii români, deşi buni trăgători şi manevrieri, atacau de multe ori individual, cu foarte mult elan, fără să‑şi coordoneze eforturile cu ceilalţi. Pentru şefii de formaţii era foarte greu să‑i stăpânească, fapt care s‑a dovedit fatal. Mai mult, au făcut grava eroare de a confunda Mustangul cu avionul german Me‑109 şi nu l‑au atacat, ba multă vreme nici măcar nu s‑au ferit de el.

Schimbare de tactică

În general, luptele aveau loc la 6–8.000 m altitudine, adică la nivelul de zbor al bombardierelor. Piloţii români trebuiau să atace bombardierele grele ale USAAF până la lansarea bombelor.

Şi asta pentru că, după ce scăpau de încărcătură, acestea deveneau mai uşoare şi apropierea de ele necesita mai mult timp, interval când micul avion de vânătoare era expus unui foc încrucişat devastator. O schimbare de tactică a americanilor a avut un deosebit succes: din 21 aprilie 1944 vor trimite înainte cu o jumătate de oră la vânătoare liberă monomotoarele de tip Mustang, care vor angaja în condiţii foarte avantajoase de înălţime şi viteză IAR‑urile româneşti, atrăgându‑le la o înălţime care depăşea posibilităţile de manevrabilitate a acestora. Strategia de luptă americană ur‑mărea ca atunci când bombardierele ajungeau deasupra obiectivelor, avioanele româneşti să fie deja la limita de muniţie sau în pană de benzină. Deşi piloţii de pe Mustanguri vor doborî mai multe IAR‑uri 81, ei vor raporta că au dat jos fie un Focke Wolf 190 german, fie un Fiat 50 italian, confundându‑le.

Pierderi grele

Cele mai grele pierderi le‑au suferit cei din Grupul 1 Vânătoare: 5 morţi şi 2 răniţi (aproape o treime din efectivul apt de luptă), iar 6 IAR‑uri 81A au fost distruse şi avariate alte 4 (toate aterizaseră forţat şi erau recuperabile). O întreagă patrulă, compusă din 4 aparate, condusă de căpitanul aviator Grigore Musică, a fost surprinsă de Mustanguri deasupra Snagovului şi doborâtă în câteva secunde, fără ca zburătorii români să reuşească măcar să reacţioneze. Alături de căpitan au murit adj. maj. av. Andrei Ciobănaş, adj. stg. av. Ioan Marchis şi adj. stg. av. Mircea Cătană. Scena a fost văzută de la distanţă de un aviator izolat, sublocotenentul Mihai Vieru, care se salvează sărind cu paraşuta.

După un timp, când camarazii vor merge la mormântul căpitanului Musică, vor constata că acesta fusese înmormântat fără cruce şi că peste mormânt erau urme de camion. Un alt erou al Grupului 1 a fost slt. av. Alexandru Totoiu, al cărui IAR 81A s‑a izbit de pământ lângă gara Crivina, iar slt. av. Cristu I. Cristu, care a fost atacat de câteva Lightninguri, a fost rănit şi a aterizat forţat la Boteni. Escadrila 63, condusă de cpt. av. Parsifal Ştefănescu, nu a întâlnit inamicul. La finalul misiunii, Grupul a pretins două avioane inamice doborâte sigur şi unul probabil.

O luptă inegală

Grupul 2 Vânătoare a primit ordin să se ridice deasupra norilor, la aproape 8.000 de metri. IAR‑urile s‑au dispersat, nefiind amenajate pentru zborul instrumental. Doar Escadrila 58 a venit în contact cu formaţiile masive de bombardiere şi a început asaltul, dar într‑un mod neorganizat. A fost foarte uşor pentru Mustanguri să intervină prin atacuri fulgerătoare, chiar în spatele vânătorilor români izolaţi. Adj. av. Constantin Coman a fost doborât în flăcări, iar slt. av. Spiridon Matei a fost mitraliat în timp ce încerca să se salveze cu paraşuta. Alţi patru piloţi ai Grupului 2 Vânătoare au fost răniţi. Grupul 2 a declarat patru aparate distruse şi unul recuperabil. De asemenea, au fost raportate patru victorii aeriene, toate aparatele doborâte fiind bombardiere. Şi cei din Grupul 6 Vânătoare s‑au dispersat după ce au depăşit cele patru straturi succesive de nori. Au întâlnit mai multe grupuri de bombardiere B‑24 şi le‑au atacat. Au fost obţinute cinci victorii sigure şi două probabile. În luptă şi‑au pierdut viaţa patru aviator români: slt. av. Victor Arapi, adj. av. Nicolae Mânea, adj. av. Dumitru Gheorghe şi adj. av. Ion Oprea, ultimul ucis în paraşută.

Grupul 6 nu a raportat răniţi, în schimb, patru avioane IAR 81C au fost distruse şi alte trei avariate.

Raportul „dezastrului“

La câteva zile după evenimente, generalul Ermil Gheorghiu, şeful Statului‑Major al Aerului, înaintează şefului aviaţiei, generalul Gheorghe Jienescu, raportul cu pierderile. Jienescu pune pe raport următoarea rezoluţie: „Dezastru! (...) Nici 2 atacuri şi suntem desfiinţaţi. Rog Statul Major al Aerului a întocmit un studiu asupra acţiunilor aeriene inamice începând cu 4 IV ’944 şi a trage concluziile ce rezultă...”. Conformându‑se ordinului, doi ofiţeri de Stat‑Major au vizitat unităţile implicate în luptă şi au constatat că „aviatorii Grupurilor 1 şi 2 nu sunt instruiţi să lupte pe grup, lipsindu‑le coeziunea şi spiritul de echipă” şi că „vânătoarea română şi cea germană colaborează deficitar. Concentrarea întregii aviaţii nu s‑a realizat pentru că germanii apără în primul rând zona petroliferă, iar românii capitala”. Totodată, aceştia observau că „atacul contra aviaţiei de vânătoare nu se poate da decât din faţă, dacă aceasta acceptă lupta, pentru că avioanele americane au calităţi net superioare şi se pot eschiva oricând de la luptă”.

În raportul Statului‑Major s‑a constatat şi că mulţi piloţi au fost doborâţi din cauza lipsei de radio la bord. „Echipierii care au văzut pe aceşti piloţi în pericol nu au fost în măsură să‑I anunţe pentru a degaja...”, se arăta în raportul citat. Dacă avioanele inamice puteau rămâne deasupra României cel puţin două ore, avioanele româneşti, după un angajament de 20‑25 de minute, rămâneau în pană de benzină. Avionul IAR‑81 nu putea utiliza rezervoare suplimentare, pentru că acestea intrau în funcţiune doar la 40 de minute de la decolare, adică tocmai în momentul întâlnirii cu inamicul, când pilotul trebuia să le largheze pentru a căpăta maximum de manevrabilitate...

La 19 august 1944, într-un raport ultrasecret adresat Berlinului, von Killinger a lansat un ultim apel disperat, arătând faptul că apărarea regiunii petrolifere nu mai era în stare să facă faţă atacurilor aliate. El îşi argumenta opinia relevând că, în data de 18 august, doar 50 de avioane de vânătoare germane şi române au putut interveni în faţa a 1.100 de avioane inamice şi avertiza că: “în cazul în care nu sunt aduse mai multe avioane de vânătoare şi artilerie antiaeriană de o calitate superioară, zona petroliferă nu mai poate fi menţinută”.

Previziunea diplomatului german avea să se adeverească în scurt timp, evenimentele consumate la 23 august 1944 însemnând nu numai ieşirea României din războiul - dus alături de Germania – împotriva Naţiunilor Unite ci şi pierderea bătăliei pentru petrolul românesc de către cel deal III-lea Reich, ceea ce a constituit un nou dezastru economic şi militar pentru maşina de război germană.

Un bilanţ statistic arată că de-a lungul celor 17 de bombardamente aeriene, începând cu cel din 4 aprilie 1944, executate de americani şi englezi cu aproximativ 3.640 de avioane de bombardament de diferite tipuri, însoţite de circa 1.830 de avioane de vânătoare pe timp de zi, au fost ucişi 5.524 de locuitori, răniţi 3.373, iar 47.974 au rămas fără adăpost devenind sinistraţi.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)