În fi ecare luni, în paginile „Evenimentului zilei” vă puteți întâlni cu Sebastian Lăzăroiu. Vă invităm să citiți diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pentru cele mai importante evenimente ale săptămânii.
Mai periculos decât valul de refugiați care invadează cu bărcuțele Uniunea Europeană mi se pare valul de islamofobie și euroscepticism care se ridică în Estul Europei, inclusiv în România. Criza refugiaților nu e primul eveniment revelator pentru fracturile interne profunde de care suferă Uniunea. Referendumul din Grecia de acum trei luni a arătat și el demarcația din ce în ce mai vizibilă între Nordul european orientat spre prudență fiscală și Sudul îndatorat iubitor al consumului. În România avem deja semnele unei „euro-astenii”, brăzdată de puseuri naționaliste, frustrări atavice de popor prins între imperii, iraționale trăiri colective la marginea marilor invazii istorice. Un sondaj în mediul online arată că 68% dintre conaționali nu vor ca România să primească refugiați, ceea ce, la un nivel de reprezentativitate extins în offline, se poate traduce lejer în 80%. La fel cum 80% din români considerau că Grecia este îndreptățită să spună OXI măsurilor de corecție economică și instituțională, aparent impuse de Occident, în realitate, necesare readucerii pe linia de plutire a unei țări aflate în derivă. Pe acest fond, ne așteptăm anul viitor să avem, dincolo de diviziunile partinice cunoscute, o schismă nouă pe scena politică din România – aceea între „Partida occidentală” slab susținută de actualii protagoniști și „Partida națională” în spatele căreia vom regăsi prezențe surprinzătoare. Această redefinire are resorturi mai adânci, ce trebuie căutate mai degrabă în nemulțumirea mocnită a unei clase politice pusă la zid de „instituțiile statului”, în spatele cărora este bănuită o tot mai prezentă și influentă Directivă occidentală. Surprize vor fi și la alegerile pentru București, în condițiile în care DNA a mai eliminat un primar din cei șapte în funcție.
Se deschide jocul la București
După Vanghelie și Chiliman, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a venit rândul lui Oprescu, „moșul” autostrăzii suspendate, pe care bucureștenii n-au mai apucat să o vadă după șapte ani de mandat. Cazul Oprescu este stupefiant, privit din perspectiva unor arestări deja consumate în Primăria Generală. După ce consilierul său personal a fost ridicat pentru luare de mită, era greu de așteptat un flagrant chiar la Primarul General. Partidele politice au intrat deja în alertă, pentru că dispariția din peisajul electoral a popularului Oprescu schimbă radical strategiile de joc. Negoiță de la PSD se încălzește pe margine, Piedone, UNPR, se mai gândește dacă se mulțumește doar cu sectorul 4, Predoiu și Gorghiu, PNL, își pot face și ei curaj pentru o candidatură.
„Partida occidentală” versus „Partida națională”
Pe măsură ce ne îndreptăm spre un consens transpartinic pe importante teme interne, tocmai consensul de la Snagov începe să se risipească. Căci acest consens a pus bazele voinței politice de aderare la structurile euro-atlantice în 1995 și el explică de ce, chiar și la opt ani de la intrarea oficială în UE, politicienii români s-au abținut să se pună în fruntea unui curent eurosceptic consistent. Acum vom avea figuri publice care vor chestiona explicit politicile europene. Criza refugiaților este doar un bun pretext de redefinire, mai ales că opinia publică este covârșitor împotriva „islamizării Europei”, sub imperiul unor temeri alimentate irațional de atentatele teroriste, în condițiile în care e puțin cunoscut că pe teritoriul Uniunii Europene trăiesc deja 20 de milioane de musulmani, suniți și șiiți. În orice caz, Iohannis, PNL, PSD vor fi puțin credibili în susținerea cauzei europene. Pe fondul acestei slăbiciuni, „Partida națională” poate deveni mult mai influentă. Cu Traian Băsescu vârf de lance, la rândul lui vulnerabil la recentele viraje retorice, dar, probabil, pregătit să facă o transfuzie de electorat care să compenseze pierderile, curentul naționalist-eurosceptic va câștiga suficient de mulți adepți ca rezultatul alegerilor din 2016 să producă surprize. În ce măsură Ponta va avea curajul să atace și el tema din zona extremei stângi este greu de spus în acest moment. Deocamdată, din postura de premier, pare legat de mâini și de picioare.
De ce sunt est-europenii xenofobi
Bătrânei Europe îi va fi mai ușor să gestioneze chiar și integrarea unui milion de musulmani în căutarea unui adăpost sigur, decât sentimentele inflamate de stereotipuri care circulă neîngrădit în așa-numitul grup la Vișegrad și în Balcani, adică noii veniți clubul select cu sediul la Bruxelles. Spre deosebire de Vestul european, palmaresul marilor călătorii trans-oceanice, al colonizării continentelor și apoi cu experiența fluxurilor inverse de migrație, țările mici din Est au dovedit de-a lungul istoriei un sedentarism defensiv, presărat cu complexe provinciale. Politicienii locali au fost prudent interesați de menajarea fobiilor față de străini și niciodată preocupați de înlocuirea deficitelor demografice. Pragmatismul occidental se va mai ciocni de multe ori cu mizele mici, pe termen scurt, ale clasei politice din „Noua Europa”, mai ponosită în planuri strategice și mai aplecată spre procesarea emoțiilor primare ale electorilor.
Recomandările noastre
