Șase dintre ele au murit de moarte bună. Una s-a sinucis. Alta a fugit cu un chinez. Franțuzoaica o arde prin Polinezia. Cea mai mică dintre ele a dispărut ca măgaru-n ceață. Alea două mai bătrâne, o româncă și- daneză, își fac mendrele de capul lor, ca-n tinerețe, dar prudente, că-s mai înțelepte. Iar ultima, cea mai frumoasă, o olandeză aciuată pe la noi, s-a călugărit.

Am făcut dragoste cu fiecare dintre ele în feluri unice, irepetabile. Chit că trei perechi erau surori. Am petrecut împreună revelioane, Paști, onomastici, zile de naștere și alte chiulabale cum numai când ești tânăr poți să faci. Am hoinărit împreună, ani în șir, prin toată lumea. Din Marea Neagră, Egeea și Mediterana, până peste Atlantic, în America și Caraibe, apoi, în jos, prin Marea Roșie și Indian, pînă în Indochina, India și China și prin Pacificul de Sud în Australia, Noua Zeelandă și Noua Caledonie. Așa de tare le-am iubit că n-am mai putut să le privesc după ce le-am părăsit, ca un playboy plictisit dornic mereu de alt meniu. După un timp, mult timp, le-am căutat. Șapte dintre ele au murit, două și-au luat lumea-n cap, de nebune ce sunt, alta s-a ascuns de toți, două încă mă iubesc în taină și cea de-a treisprezecea, amorul de la vârsta înțelepciunii, s-a cumințit prea tare pentru gusturile mele pervertite de prea mult tabac și vin.

Le-am căutat pozele în chesonul cu amintiri și le-am găsit așa cum le-am lăsat. Tinere și frumoase, că prefer să le știu așa cum erau când ne tăvăleam împeună prin spuma valului de etravă. Io le mai țiu minte, dar ele se prefac că nu mă știu. Și, atunci, mă întorc și io cu spatele și caut, din nou, altceva. Habar n-am ce, da’ sper că, acum, călătoria să nu fie mai importantă ca portul de escală.

Snagov, 4800 TDW, cargou, 1993-1994. Și-a dat obștescul sfârșit la scrap – la fiare vechi – undeva prin Anglia.

Hagieni, 8.700 TDE, cargou, 1994-1995. A eșuat la intrarea pe Bosfor, în Marea Marmara. Au ranfluat-o și au dezmembrat-o la Aliaga, în Turcia.

Bujoreni, 65.000 TDW, mineralier-vrachier, 1995. S-a rupt în două, într-o furtună, după ce s-a pus pe niște stânci submerse pe lângă Madagascar. Ultimul nume purtat, Smart 1.

Rîureni, 15.000 TDW, cargou, 1996. Autopsiată și dezmembrată în șantierul de la Aliaga, Turcia. Ultimul nume purtat, Royal.

Sebeș, 4.800 TDW, cargou. 1996. A ajuns la fiare vechi înt-un șantier de dezmembrări din India.

Lerești, 16.500 TDW, cargou multifincțional, 1997. O luase de nevastă un chinez și nu mai știu nimic de ea. Ultimul nume cunoscut: New Vega.

Războieni, 16.500 TDW, cargou multifuncțional, 1997. Vândută la Colombo, în Sri Lanka, pentru datorii față de echpaj. A mai navigat câțiva aniși a ajuns și ea la scrap.

Făgăraș, 8.700 TDW, cargou, 1998. Pierdută și ea în contul datoriior fostului Romline. Ultimul nume cunoscut de mine, Star.

Matisse, 30.000 TDW, portcontainer, 2000. Navighează și în prezent pe relația Europa-Asia-Oceania.

Euxin II, 9,5 metri lungime cu derivor lestat, cutter, 2001 – Insula Șerpilor. I-am pierdut urma.

N.S. Mircea, velier tip barc cu artimon, 2014. Anul acesta, pe 17 mai 2019, împlinește 80 de ani.

Egir, fost pescador danez, în prezent motor-yacht, 2015. E în plină reabilitare în portul Constanța.

Adornate, goeletă/schooner, 2016. Se află la Midia de doi ani, cu atcele expirate, în conservare.