Atenţie! Cad bolovani pe drumul de 23 de milioane de euro

Atenţie! Cad bolovani pe drumul de 23 de milioane de euro

Şoseaua care face legătura între judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara a devenit celebră după ce s-a constatat că se termină într-o pădure. Acum are alte probleme.

Inaugurat la finele anului trecut, drumul care scoate din izolare 2.000 de oameni din şapte sate ale Ţinutului Pădurenilor (judeţul Hunedoara) este afectat de alunecări de teren şi căderi de roci. O asemenea alunecare a fost surprinsă duminică de un cititor, pe DJ 687 D, între Topliţa şi Lunca Cernii. Omul plecase la o plimbare cu bicicleta şi era cât pe ce să fie lovit de bolovani. Probleme apar însă în mai multe puncte ale drumului, din cauza bolovanilor care ajung pe carosabil, iar cine nu circulă cu atenţie poate avea necazuri serioase. Proiectantul, luat la întrebări Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, crede că problemele apar din cauza unor eventuale erori de proiectare: "Sunt tentat să cred că e vorba de erori de proiectare şi voi adresa întrebări în acest sens. De proiectul pentru acel drum s-a ocupat o firmă din Bucureşti, diferită de cele care au făcut lucrarea. Drumul are o perioadă de garanţie, oferită de constructor, de 12 ani. Dacă se vor impune lucrări suplimentare pentru consolidări de versanţi, acestea vor fi plătite din garanţiile de bună execuţie reţinute firmelor la momentul semnării contractelor". Pentru cei 30 de kilometri de drum montan dintre Topliţa şi Lunca Cernii s-au cheltuit 23 de milioane de euro, cea mai mare parte a sumei provenind din fonduri europene. Scopul secundar al acestuia era să realizeze o legătură suplimentară cu judeţul Caraş – Severin, aşa că edilii hunedoreni au decis prelungirea drumului cu încă 3 kilometri dincolo de ultima localitate, până la limita cu judeţul vecin. Autorităţile din Caraş nu au reuşit însă acelaşi lucru, pe o distanţă de 9 kilometri, (de la Rusca Montană până la limita cu Hunedoara), invocând lipsa banilor şi existenţa altor priorităţi în ceea ce priveşte infrastructura. Aşa se face că, în loc să realizeze un "inel" rutier într-o zonă cu potenţial turistic, drumul construit de Consiliul Judeţean Hunedoara se termină brusc, în pădure.