Fricoasa declaraţie

Fricoasa declaraţie

Vineri, la aproape o săptămână de la invazia militară a Federaţiei Ruse în Ucraina, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în sfârşit!, o declaraţie "în legătură cu evoluţia situaţiei din Ucraina".

Deputaţii liberali au cerut adoptarea unei Declaraţii parlamentare de susţinere a cursului european al ucrainenilor cu mult înainte de declanşarea crizei militare, însă, din păcate, conducerea Parlamentului a refuzat de fiecare dată, pretextând formal. Iată că vineri, aceeaşi conducere a forului legislativ suprem a decis să vină cu o Declaraţie proprie, fapt îmbucurător, dar până la momentul lecturării acesteia. Astfel, observăm cu lejeritate frica patologică a semnatarilor acestui act politic, care s-au ferit să dea o apreciere critică acţiunilor "prieteneşti" ale Federaţiei Ruse în statul vecin. Se pare că reprezentanţii “Coaliţiei AeroBank" continuă să fie mai mult interesaţi de propriile derapaje antidemocratice, sfiindu-se să ia o atitudine politică demnă, prin care să supere "fratele mai mare", motiv pentru care am solicitat în şedinţa plenară completarea Declaraţiei cu sintagma "agresiune militară a Federaţiei Ruse prin ocuparea peninsulei Crimeea", precum şi includerea următoarei fraze: "Federaţia Rusă să-şi retragă necondiţionat armata de ocupaţie din peninsula Crimeea, respectând integritatea teritorială a Ucrainei". Din păcate, prea puţini oameni integri au susţinut demersul nostru, motiv pentru care Declaraţia adoptată oficial a rămas un act politic steril, care nu spune nimic deosebit, perpetuând aceeaşi stare de bivalenţă, existentă şi până la adoptarea acestei Declaraţii, cu un impact ce tinde spre zero. Cum altfel poate fi interpretată "profunda îngrijorare" a Parlamentului Republicii Moldova în legătură cu "deciziile cu caracter militar adoptate de autorităţile Federaţiei Ruse?", decât umilinţă ignorantă a unor poltroni care au acces în forul legislativ? Oare chiar nu şi-a găsit loc în această Declaraţie nicio constatare vizibilă a abuzurilor demonstrate de "fraţii" ruşi asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei, nemaivorbind de oportunitatea accentuării, încă o dată, a implicării în afacerile suverane ale Republicii Moldova, inclusiv prin dislocarea armatei în raioanele estice, sau prin organizarea de referendumuri în raioanele sudice? Să fim oare, în continuare, captivii aceleaşi mentalităţi de victimă, îndrăgostită în agresor? P.S. Imediat înaintea invaziei militare a forţelor armate ruse pe teritoriul Crimeii, oameni neidentificaţi au ocupat aeroporturile din peninsulă, asigurând, astfel, calea invadatorilor, iar la noi, "graţie" Coaliţiei AeroBank (slavă lor!), Aeroportul Internaţional Chişinău deja se află în mâna ruşilor, transmis fără focuri de armă.