Editura Evenimentul si Capital

"Rigoletto", în viziune modernă la Opera Naţională

19_rigoletto_mare
Autor: | | 0 Comentarii | 535 Vizualizari

Opera lui Giuseppe Verdi se mută într-un Chicago din vremea prohibiţiei.

Ducele devine un fel de Al Capone, în timp ce Rigoletto este un entertainer privat al ducelui, care conduce o agenţie de pompe funebre. Astfel arată noua şi provocatoarea montare "Rigoletto", prima promisiune a anului 2014 din partea Operei Române din Bucureşti. Astăzi, după aproape şase decenii de la intrarea în repertoriu a actualei montări a operei "Rigoletto" de Giuseppe Verdi, Opera bucureşteană prezintă o nouă producţie a acestui titlu, în viziunea marelui regizor australian Stephen Barlow, cu o scenografie semnată de artistul grec Yannis Thavoris. Cum a apărut ideea "În cazul fiecărei scenografii, decorul meu redă realist locaţia acţiunii. Noi am hotărât să transferăm acţiunea din "Rigoletto" la Chicago, la sfârşitul anilor 1920 şi desigur un oraş ca Chicago este faimos pentru clădirile sale înalte. Asta a fost o sursă pentru ideea etajelor, pentru că am dorit să găsim o soluţie pentru locul în care locuiesc Gilda şi Rigoletto. În mod normal, ei locuiesc într-o curte pentru ca răpitorii să se urce pe gard, dar dacă ea locuieşte la Chicago, unde ar putea să stea? Trebuie să fie un bloc de locuinţe şi avem nevoie de scară de incendiu, de un spaţiu cu nivele. Cealaltă sursă care motivează prezenţa etajelor este acel speakeasy (bar în care se putea bea alcool pe ascuns în timpul prohibiţiei – n.r.), care este ascuns la subsolul unei firme de pompe funebre", dezvăluie artistul pentru EVZ. De vorbă cu Yannis Thavoris, scenograful noii premiere de la Opera Naţională Bucureşti “Rigoletto" de Giuseppe Verdi (din 20 februarie pe scena Operei) EVZ: Există o culoare anume sau tonuri dominante pentru decor? Y.T.: Nu, nu există o anume culoare. Pot să vă spun că nu am vrut să facem decoruri în alb şi negru. Aceasta era tentaţia pentru că am văzut foarte multe filme care se referă la această perioadă a secolului XX. Decoruri în alb-negru s-au mai văzut, este o idee minunată, dar ne-am gândit să facem ceva diferit. M-am uitat şi la tablouri din acea perioadă şi la ilustraţii de modă colorate, în care erau prezentate materiale din acea perioadă, deci culorile pe care le-am folosit sunt influenţate de tonurile acelui deceniu. Pentru costume, spre exemplu, v-aţi inspirat din lumea modei? Y.T.: Noi, scenografii, trebuie să fim inspiraţi de tot ce este în jurul nostru. Scenografii trebuie să aibă puţin din tot. Trebuie să vedem ce se întâmplă în modă, trebuie să cunoştem istoria artei, trebuie să ştim antropologie, psihologie. Sunt atâtea faţete ale creativităţii umane care ne pot inspira! În cazul spectacolului "Rigoletto", am văzut foarte multe ilustraţii de modă ale perioadei anilor 20, multe fotografii, dar nu am crezut că este cazul să mă las inspirat şi din moda contemporană. Felul în care lucrăm, Stephen şi cu mine, tinde mai degrabă să ofere o "felie de viaţă", deci vrem ca perioada să se simtă cât mai mult posibil, fără tuşe contemporane. Folosiţi, de regulă, panouri pictate sau obiecte reale?Dar în cazul spectacolului "Rigoletto"? Y.T. Depinde. Depinde în primul rând de spectacol, în al doilea rând, de regizorul cu care lucrez. În general, pentru că lucrez foarte mult cu Stephen, ne place această idee de "felie de viaţă", prin care creăm pe scenă ceva cât mai aproape de realitate, care oferă posibilitatea interacţiunii obiect – uman să iasă în evidenţă. În alte cazuri, ca scenograf trebuie însă să faci ceva diferit, mai stilizat, abstract, depinde de la un proiect la altul. Preferaţi montările clasice sau contemporane? Y.T.: Sunt interesat de Adevăr, de a folosi pe scenă elemente care au adevărul lor. Pe scenă se creează o lume cu regulile ei, cu valorile ei estetice, iar această lume poate conţine multe lucruri. Poate să fie o lume abstractă, poate fi o lume saturată de culori dar, atâta timp cât are adevărul ei propriu, şi simţi că acesta vine dinăuntrul spectacolului, este mai bine decât o scenografie aplicată "peste". De ce vrem să mergem la teatru? Vrem să fim transportaţi, să ne gândim la vieţile altora şi să aflăm lucruri despre vieţile noastre. Şi dacă asta se întâmplă într-un mod care nu este credibil, atunci poate fi şocant. Aţi fost tentat să folosiţi efecte speciale în "Rigoletto"? Y.T.: Am făcut câteva spectacole unde am folosit proiecţii video, dar nu sunt interesat în a folosi proiecţiile ca substitut al locului acţiunii. Atunci când le-am folosit, aceste proiecţii erau ca un fel de strat poetic al acţiunii, nu o ilustrau, ci o completau, îi sporeau forţa. Pentru "Rigoletto" ne-ar fi plăcut foarte mult să avem ploaie în scenă, dar cred că proiectul este destul de ambiţios aşa cum este, fără a mai avea şi efect de ploaie. Cum aţi defini relaţia regizor – scenograf? Y.T. Este o relaţie extrem de complexă şi foarte interesantă. Am fost norocos să lucrez cu cineva ca Stephen şi cu alţii regizori din Marea Britanie cu care pot să am o colaborare reală. Această colaborare nu este cea în care regizorul spune "dă-mi o cameră roz şi o să-mi pun interpreţii în ea". Scenografia înseamnă TOT ce se află pe scenă. Din păcate, această relaţie regizor-scenograf nu va merge de fiecare dată, dar eu am avut norocul să am parte de colaboratori extraordinari. Dacă ar fi să încadraţi modul în care lucraţi într-un anume stil, care ar fi acela? Y.T. Nu pot să răspund, nu ştiu. Încerc întotdeauna să fiu diferit şi asta mă încântă. Nu vreau să fac acelaşi lucru de fiecare dată, ci încerc să găsesc un limbaj vizual diferit pentru fiecare spectacol. Cred că sunt interesat întotdeauna de transformare, adică de decoruri care să pară vii şi care să dezvăluie, să evolueze şi să se schimbe. Ce i-aţi spune unui tânăr care doreşte să devină scenograf? Y.T.: Încearcă! Iar dacă merge, continuă!Nu merge însă pentru toată lumea şi foarte puţini sunt norocoşi să facă destui bani ca să supravieţuiască din asta. Nu ştiu cum e aici, în România, dar aşa este, din câte ştiu eu, în Anglia şi Grecia. Eu am fost norocos să îmi câştig traiul din asta, dar nu este o profesie pe care să o alegi dacă obiectivul tău este să devii bogat şi să ai o viaţă confortabilă. CV de scenograf Din 2008, când a creat scenografia pentru opera "Tosca" de Giacomo Puccini - pusă în scenă de regizorul australian Stephen Barlow la Opera Holland Park din Londra -artistul de origine greacă Yannis Thavoris– unul dintre cei mai apreciaţi scenografi contemporani - a semnat costumele şi scenografia pentru alte douăsprezece spectacole ale acestui regizor. Acest "parteneriat artistic plin de satisfacţii", după cum îl numeşte regizorul, vizează şi montarea spectacolului "Rigoletto" de la Opera Naţională Bucureşti. Înainte de a deveni scenograf, artistul de origine greacă Yannis Thavoris a studiat arhitectura - la Universitatea "Aristotel" din Salonic, pe care a absolvit-o în 1995 - iar apoi scenografia - la Colegiul Central de Artă şi Design Saint Martins, Londra, unde a obţinut un master doi ani mai târziu. A creat scenografie pentru mai multe genuri de spectacol, devenind cunoscut pentru proiectele sale originale, bogate în detalii, încărcate de culoare şi expresive. Regizorul Stephen Barlow, care colaborează cu Thavoris încă din 2008, când a pus în scenă "Tosca" la Opera Holland Park din Londra, crede că scenografia şi costumele create de acesta nu au un rol pur decorativ, ci unul de evidenţiere a personajelor şi a poveştilor: Eu şi Yannis împărtăşim aceeaşi viziune asupra decorurilor şi costumelor - ele nu sunt decorative - mai degrabă funcţia lor este de a servi întotdeauna şi de a pune în lumină subiectul şi personajele.

ULTIMA ORA. Cu cine STA IN CELULA Radu Mazare!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI