Daniel Vighi: "Alianţa Opoziţiei – o necesitate naţională!"
- Daniel Vighi
- 2 februarie 2014, 23:21
Singura soluţie de a ieşi din bănuială, neputinţă şi ceaţă este aceea a unităţii opoziţiei în jurul unui candidat unic susţinut de Traian Băsescu. Dacă nu se va petrece acest fapt, regimul antenist şi uslaş se va perpetua cu toate ale lui: corupţie, antireformă, plagiatori. Pentru a putea realiza un front unit al opoziţiei este nevoie de o detensionare a poziţionărilor.
Aşadar, chiar dacă nu îmi place – şi nu îmi place! – admiraţia lui Băsescu pentru dictatorul Antonescu, accept că fără el actualei opoziţii îi va fi greu să aibe rezultate. Chiar dacă nu îmi plac sensibilităţile fesenisto-pesediste ale lui Vasile Blaga şi interesele sale economice cu actuala putere – şi nu îmi plac! – accept că fără PDL opoziţia nu poate răzbi spre rezultate mai bune. Chiar dacă nu îmi place că Monica Macovei rămâne alături de Vasile Blaga – şi sigur nu îmi place! – aceasta nu înseamnă că locul ei nu este în Parlamentul European. La fel, atacurile lui Traian Ungureanu împotriva celor care îndrăznesc să critice din media PDL mi se par halucinante, dar asta nu înseamnă că opoziţia trebuie să se poticnească aici. Chiar dacă salut apariţia PMP, asta nu înseamnă că ar trebui încurajat războiul acestuia cu PDL, şi asta chiar dacă Traian Băsescu a făcut greşeala copilărească, pentru experienţa sa politică, să-şi ia adio de la un partid consistent al opoziţiei şi al reformei. Îndemn pe talibanii partidelor din opoziţie să nu-l considere pe Mihai Răzvan Ungureanu un utecist, cum am auzit din partea cutărui membru de seamă de la Noua Republică, ci să facă bine acela să stea cu picioarele în ligheanul cu apă rece şi să judece raţional. Deocamdată MRU stă cel mai bine în sondajele de opinie, ne place sau nu, fie că ne aflăm alături de Noua Republică, alături de Forţa Civică, alături de Traian Băsescu. Din acest colţ al rubricii îi spun şi lui Vasile Blaga, şi lui Cătălin Predoiu, şi prietenei noastre Monica Macovei că, înainte de ceea ce ne place nouă, trebuie să primeze ce îi place alegătorului. La fel le spun doamnelor din PDL care nu o suferă pe Elena Udrea, că pe noi alegătorii nu ne interesează conforturile sau inconforturile afective ale dumnealor. Este bun comunicator respectiva doamnă? Dacă este, atunci folosiţi-vă de şansa aceasta! Este, sau nu este, cel mai popular MRU în sondajele referitoare la liderii opoziţiei? Dacă da, nu vă faceţi că nu vedeţi! Multă lume se uită la MRU, oameni de prin Banat şi Transilvania cu care discut şi care caută alternative pentru că nu vor să-i mai voteze pe cei de la USL. Nu speraţi că dacă vă risipiţi vocile, veţi fi mai bine auziţi de către aceştia. Aşadar, domnilor, unire cu Băsescu, cu MRU, cu Vasile Blaga, cu Elena Udrea, cu Cristian Preda, cu Monica Macovei, dacă vreţi să fiţi auziţi! Ar mai fi o soluţie câştigătoare pentru reformă, pentru modernizare, pentru echilibru şi profesionalism: mergeţi la domnul guvernator Mugur Isărescu, poate acceptă să intre din nou în scena politică. În definitiv a mai încercat o dată şi a ieşit onorabil. De data aceasta, cred că ar putea oferi o nouă şansă ţării. Dacă eşuaţi cu dumnealui, reveniţi la ceea ce aţi spus de nenumărate ori, şi declanşaţi – ca prim pas al unei alianţe naţionale – un sondaj amplu să vedem cu toţii care este cel mai bine plasat în opinia publică dintre toţi posibilii dumneavoastră candidaţi pe care ni-i puteţi oferi, şi acceptaţi-l! Dacă nu veţi face aşa, ne aşteaptă noaptea şi dictatura. Şi veţi fi coautorii lor!