Ce a dorit scrisoarea deschisă a celor o sută de franțuzoaice care denunță teroarea feminismului? Ne explică însăși inițiatoarea.

Scriitoarea și ziarista franceză Peggy Sastre, autoare a mai multor lucrări despre feminism, este inițiatoarea scrisorii deschise, semnate de o sută de femei, printre care Catherine Deneuve, pentru a apăra „libertatea de a inoportuna” a unui bărbat atunci când vrea să cucerească o femeie.

Scrisoarea se declară împotriva feminismului care coboară femeile la stadiul de victime eterne ale agresiunilor bărbaților, o tendință exacerbată după dezvăluirile scandalurilor sexuale de la Hollywood.

„Curtea insistentă sau stângace nu este un delict, nici galanteria nu este o agresiune macho-istă”, se arată în scrisoare.

Potrivit semnatarelor, dacă scandalurile de la Hollywood au provcat „o legitimă conștientizare a violențelor sexuale exercitate asupra femeilor, mai ales în cadru profesional, această eliberare a cuvântului se transformă astăzi în ceva cu totul opus: ni se impune să vorbim cum trebuie, să tăcem despre ce deranjează, iar cele care refuză să se conformeze acestor ordine sunt privite ca trădătoare sau complice.”

„Ca femei, nu ne recunoaștem în acest feminism, care, dincolo de denunțarea abuzurilor puterii, îmbracă forma unei uri față de bărbați și față de sexualitate”, se mai arată în scrisoare.

Într-un interviu acordat Le Figaro, Sastre și-a explicat demersul care a provocat furia turbată a feministelor.

Sunteți inițiatoarea scrisorii deschise publicate în Le Monde sub titlul „Apărăm liberatea de a inoportuna, indispensabilă libertății sexuale”. Care este scopul acesteia?

Am avut această idee după ce am discutat cu scriitoarele franceze Saraj Chiche, Caterine Millet și Abnousse Shalmani, scriitoare iraniană, autoarea cărții „Khomeini, Sade și eu”. Ne-am dat seama că multe femei gândeau ca noi, că mișcarea #MeToo, oricât de eliberatoare părea că este, avea și defecte și aberații. Că o legitimă luare la cunoștință a existenței violențelor sexuale risca să degenereze în delațiuni care ignoră dreptul la apărare.

Or, dacă nu prevenim aceasta încă de la început, va fi prea târziu pentru a da înapoi. Trebuie început când sunt doar două-trei torțe, nu când ghilotina funcționează din plin!

Amintiți-vă că, în Marea Britanie, Carl Sargeant, fost ministru regional în Țara Galilor, acuzat de hărțuire sexuală și care a trebuit să demisioneze, s-a sinucis pe 7 noiembrie trecut.

Unele feministe vă acuză că le oferiți justificări agresorilor și culpabilizați femeile. Ce le răspundeți?

În fața reacțiile exagerate (provocate de scrisoare – n.r.), ezit să mă pronunț dacă este vorba de neînțelegere sau rea-credință. De altfel, Le Monde a schimbat titlul textului nostru, care era inițial „100 de femei pentru un alt punct de vedere, scoțând în față „libertatea de a inoportuna”, care nu reprezintă subiectul principal.

Prin această scrisoare deschisă, doream numai să oferim un alt punct de vedere. Nu era un punct de vedere „împotrivă”, ci un „alt” punct de vedere.

Sunt uluită că aceleași femei care se laudă cu libertatea de expresie ne cer să tăcem din gură. Ele ne spun că punctul nostru de vedere este „indecent”, că nu trebuia să vorbim acum, ne acuză că suntem niște burgheze bătrâne și albe. Libertatea de expresie este așadar ceva cu sens unic.

Unele femei, cărora le-am propus să semneze, ne-au răspuns: „Sunt de acord cu voi 300%, m-am săturat, însă mi-e frică să semnez, o să-mi sară în cap și o să-mi atace munca”.  

Într-adevăr, frica a trecut în tabăra cealaltă, așa cum spun feministele. Trebuie să ne felicităm pentru asta?

Asistăm, într-adevăr, așa cum sugerați, la o revenire a puritanismului?

Da, fără îndoială. Caroline de Haas ne-a acuzat că suntem „recidiviste în materie de apărare a pedo-criminalilor sau a apologiei violului”. Acest feminism polițist, bazat pe șantajul afectiv și pe manipularea statisticilor nu suportă nici măcar să fie contrazis.

Această mișcare este antiliberală, în sensul politic al termenului: refuză pluralismul și coexistența sensibilităților diferite în interiorul dezbaterii publice, care este, cred, una dintre cele mai prețioase cuceriri ale societăților occidentale.

Ele (feministele – n.r.) sunt convinse că au vântul istoriei în spate; asta mă face să râd! Când ne uităm la marile sondaje de opinie internaționale, observăm că din ce în ce mai puține femei se declară feministe, mai ales dintre generațiile tinere. Totuși, majoritatea zdrobitoare a oamenilor se pronunță pentru egalitatea dintre bărbați și femei.

Discursul lor militant are tendința de a-i radicaliza pe oponenți. Un studiu de altfel a demonstrat recent că discursurile extremiste reduc adeziunea populară la o mișcare socială.

Astfel, observăm că alegerea lui Trump a putut avea ca resort un antifeminism exacerbat de exagerările corectitudinii politice.