10 lucruri mai puțin știute despre nuci. Beneficii uimitoare

10 lucruri mai puțin știute despre nuci. Beneficii uimitoare

Bogate în proteine, fibre, aminoacizi, vitamine, minerale și polifenoli, nucile au fost recunoscute de mult timp pentru importantele proprietăţi medicinale.

Beneficiile consumului de nuci sunt numeroase, susţin medicii, care le recomandă tuturor categoriile de vârstă. Miezul de nucă constituie un produs alimentar cu efecte benefice asupra consumatorilor în cazul mai multor afecțiuni printre care boli cardiovasculare, tensiune arterială, diabet zaharat sau chiar cancer.

1. Consumul regulat de miez de nucă în stare proaspătă contribuie, prin vitamina B1, la scindarea acidului piruvic, care se formează prin oxidarea hidraților de carbon în organism, aceasta exercitând o acțiune dăunătoare (dereglări cardiovasculare și gastrointestinale), prin intermediul vitaminei A și B2 ia parte în procesele de percepție a luminii în ochi.

2. Medicii consideră că miezul, bogat în mangan și fosfor, trebuie aplicat pentru funcționarea normală a inimii și creierului.

Ne puteți urmări și pe Google News

3. Fiind bogat în săruri de cupru și zinc, miezul de nucă contribuie la formarea hemoglobinei în sânge. Este utilizat în caz de anemie, deoarece conține fier și cobalt. Datorită potasiului, magneziului, iodului se folosește la combaterea bolilor nervului sciatic.

4. Are proprietăți de tonificare a pielii. În cosmetică se utilizează în componența cremelor împotriva ridurilor, cremelor regeneratoare pentru pielea uscată, pentru restabilirea pielii vătămate, în balsamurile pentru buze.

5. Grăsimile nesaturate din uleiul de nucă rețin apariția sclerozei, împiedică dezvoltarea celulelor cancerigene, micșorează colesterina în sânge, se folosește cu succes în cazul hepatitei cronice, ca remediu purgativ, împotriva viermilor intestinali.

6. Medicamentele preparate din nucile premature sunt recomandate în cazuri de polichistoză, afecțiuni ale rinichilor și plămânilor, infecțiuni intestinale, boli cronice de piele, pentru eliminarea paraziților intestinali.

7. La începutul anilor 1970, geograful M. P. Todică, fost rector al Institutul Pedagogic din Tiraspol, a elaborat o tinctură din nuci premature pe bază de gaz de lampă, aplicată la tratarea mai multor maladii (radiculitei, ulcerului, polipilor, negilor, prostatitei și chiar a cancerului).

Vestea despre acest preparat senzațional, numit Todicamp, a ajuns până la Vladivostok. Se zice că însuși Leonid Ilici Brejnev, secretar general al PC al URSS, s-ar fi tratat cu acest produs. Cu toate că efectul pozitiv în urma aplicării preparatului a fost confirmat de autorități în domeniu, medicamentul așa și n-a fost recunoscut în mod oficial. Unii autori consideră cu utilizarea fructelor premature de nuc pentru obținerea concentratelor vitaminoase nu este rațională și că, în acest scop, este mai bine de folosit frunzele tinere bogate în vitamina C – 2000-2200 mg% masă verde, recoltate pe la mijlocul perioadei de vegetație (iunie – prima jumătate a lunii iulie). Pentru a obține vitamina C în cantități mari, se utilizează lăstarii tineri cu frunze de la puieții de nuc cultivați în plantații speciale îndesite, care se cosesc cu combinele de 2-3 ori în decursul perioadei de vegetație. Vitamina C participă în procesul de oxidare-reducere, schimbul protetic al colesterinei, la sinteza hormonilor steroizi, formarea oxiprolinei întrebuințată la sinteza structurilor țesutului conjunctiv.

8. Frunzele de nuc mai conțin vitaminele B1, P și provitamina A, care, de asemenea, joacă un rol important în procesele vitale ale organismului. În medicina științifică, glicozida juglonă obținută din nuc se utilizează sub formă de unguent sau soluție hidroalcoolică în combaterea tuberculozei pielii, stafilococilor. Pentru vindecarea lupusului tuberculos a fost propus preparatul caryon, obținut din frunze de nuc. La finele anilor 1940, la Institutul Agricol din Chișinău, L. Aizenberg împreună cu colaboratorii au elaborat o metodă de obținere a juglonei, ulterior, începând cu în anul 1961, produsă la Fabrica de Produse Zooveterenare din orașul Ungheni.

9. Dacă aveți probleme cu somnul, atunci consumați puțin miez de nucă înainte de culcare. Miezul de nucă este bogat în melatonină, un hormon care te ajută să ai un somn bun și odihnitor. România se află în topul țărilor producătoare de miez de nucă.

10. Consumul regulat de nuci mărește speranța de viață, adăugând ani la umblarea ta pe acest pământ. Două studii de lungă durată desfășurate la Universitatea Harvard au adus vești încurajatoare pentru persoanele iubitoare de nuci.